Marius Ghenea

Peter Warr este un distins psiholog britanic foarte prolific in ceea ce priveste numarul de carti publicate (peste 25, majoritatea axate pe problematica psihologiei locului de munca). In acest fel, din punct de vedere al problematicii abordate, cartea este interesanta pentru managerii si antreprenorii care vor sa inteleaga anumite aspecte psihologice si comportamentale ale angajatilor in legatura cu munca si cu locul de munca, asa cum este in plus o foarte valoroasa sursa de informatii pentru managerii de resurse umane din companii, din aceleasi perspective (si nu in ultimul rand si pentru fiecare dintre cititori din pozitia acestora de angajati sau prin relatia lor cu un loc de munca). Dupa cum spune chiar in introducere Peter Warr, “munca retribuita este de foarte mult timp o cheie de bolta a societatii. Ea este o sursa de coeziune sociala si de bunastare materiala, iar pentru individ este deseori cruciala pentru sanatatea lui fizica si mentala”. Sunt lucruri simple dar axiomatice, la care din pacate ne gandim prea putin. Faptul ca in viata adulta, majoritatea oamenilor isi petrec majoritatea timpului “la munca” (indiferent daca aceasta inseamna la birou, pe teren sau altfel), face ca un asemenea studiu sa fie cu atat mai important pentru ca intelegerea modului cum functioneaza “psihologia la lucru” inseamna intelegerea unei mari parti a propriei noastre vieti profesionale si sociale. Autorul ne poarta de-a lungul cartii prin numeroase subiecte de psihologia muncii incepand cu performanta angajatilor la locul de munca, ritmul biologic, factorii sociali, implicatiile calculatoarelor si ale societatii informationale in modificarea tiparelor de munca din ultima perioada, selectia si evaluarea personalului din perspectiva psohologica, managementul carierei, managementul resurselor umane dar si leadership, teamwork sau aspecte care tin de dezvoltarea si schimbarile organizationale necesare. Aceasta trecere prin numeroase subiecte de management al afacerii, dar privite in mod substantial prin ochii specialistului care incearca sa identifice procesele dintr-o perspectiva psihologica si sociologica poate constitui o lectura foarte utila, desi pe alocuri putin arida.

Preocuparea sociologica a lui Ortega y Gasset este usor de inteles pentru un filosof care si-a sustinut teza de doctorat pe tema “Spaimele anului 1000″ (ma intreb cum ar fi abordat el spaimele anului 2000 sau problematica socialogica a lui Y2K, daca ar fi trait in aceasta perioada si nu cu un secol in urma). Tipul de abordare care face o distinctie foarte clara intre “uman” si “social”, “fapta umana” si “fapte sociale” deriva probabil in mod natural si din perioadele istorice pe care Ortega le traverseaza, de la regimul Primo de Rivera la Razboiul Civil si apoi la guvernarea Franchista, perioade tulburi si totusi definitorii in istoria moderna spaniola, cu implicatii sociologice masive nu doar pentru Spania, ci pentru intreaga lume. “Omul si Multimea” are la baza o colectie de texte de curs si alte materiale pregatite de Ortega y Gaset pe un interval de aproape 20 ani, culese si integrate postum de un editor spaniol. Mesajul central este al paradoxalei contradictii intre “om” ca individ si “multime” ca societate sau mediu social. Pentru autor, faptele sociale constitutive sunt “uzuri” (cuvantul “uz” fiind in acest caz interpretat aproximativ ca “obicei”): practic faptele sociale apar in convietuirea umana prin conventie sau pe baza unui obicei (eu gandesc sau spun anumite lucruri pentru ca “se spune”, eu fac anumite lucruri pentru ca “asa se face”), in timp ce faptele umane au un subiect clar (omul ca individ) de la care emana aceste fapte individuale si pentru care omul respectiv este singur raspunzator. Pe cuprinsul cartii apar tot felul de situatii de asemenea “fapte sociale” prin opozitie cu cele umane, cea mai clasica analiza sociologica, reluata in carte de cateva ori, fiind ce cu “trecerea strazii” (si respectiv cu agentul de circulatie care ne impiedica sa trecem strada). O alta analiza sociologica interesanta este cea a “salutului” ca forma clara a faptei sociale si nu umane. Stiu ca suna putin a “gaina care a trecut strada”, dar pentru un anumit tip de cititor, mai ales pentru cei preocupati de fenomenele sociale (cu precadere cele care par a veni in contradictie cu faptele si atitudinile umane), este o carte foarte interesanta si plina de semnificatii.

Zilele acestea toate publicatiile economice au titrat mare “Facebook valoreaza 15 miliarde”, cu o frenezie pe care nu am mai vazut-o din perioada care a precedat prabusirea dotcom-urilor (anul de gratie 2000).

Personal sunt convins ca vom asista (ce e drept la o scara mai mica si pe un segment de business mult mai limitat decat intregul dotcom) la un nou bubble-burst, respectiv la “dezumflarea” site-urilor de social-networking. Numeroase indicii prevestesc aceasta noua apocalipsa online. In primul rand, toata povestea cu (supra)evaluarea Facebook nu suna deloc bine. (more…)

Un thriller excelent pe un subiect notoriu de spionaj si contraspionaj din perioada Razboiului Rece: atentatul din 1981 asupra Papei Ioan Paul al II-lea, orchestrat de KGB prin intermediul securitatii bulgare. Eroul principal al romanului este Jack Ryan, un nume foarte cunoscut publicului din intreaga lume mai ales din alte cateva carti scrise de Clancy in anii ’80 si care au avut ecranizari de mare succes, cum a fost The Hunt for Red October (cu Ryan interpretat de Alec Baldwin), The Patriot Games sau Clear and Present Danger, unde rolul lui Ryan este interpretat de Harrison Ford, probabil actorul cel mai potrivit cu descrierea eroului asa cum e facuta de Clancy in romanele sale (un rol mai putin convingator din acest punct de vedere reuseste Ben Affleck in acelasi rol Jack Ryan din ecranizarea romanului The Sum of All Fears). In Red Rabbit, pe un fond istoric clar si relevant al Razboiului Rece, Jack Ryan este introdus de Tom Clancy in toata intriga reala a tentativei de asasinare a Papei Ioan Paul II, orchestrata aparent de Andropov, ingrijorat de ideea unui Popa polonez, care sustinea Solidaritatea si care, prin actiunile sale, dadea un puternic imbold luptei anticomuniste din Polonia, si prin efect de domino, dizidentei din toate celelalte state est-europene din lagarul comunist, fie ele de religie catolica, ortodoxa sau de alt fel. Cartea este, ca toate romanele lui Clancy, plina de suspense si prin urmare, un foarte interesant subiect de film. Cu toate acestea, din cate stiu, nu a fost inca ecranizata, poate si pentru faptul ca e un roman recent (prima editie publicata in 2002) dar si pentru ca subiectul cartii este probabil suficient de controversat pentru a inhiba putin casele de productie (desi chiar si o comisie parlamentara italiana a decis ca Uniunea Sovietica a fost implicata, nici azi nu exista o concluzie finala cu privire la cei ce au comandat atentatul, in timp ce bratul care l-a executat, turcul Ali Agca a fost de mult iertat .

Este una dintre cartile lui Coelho direct legate de un subiect religios clasic (de fapt, chiar ecumenic, tinand cont ca povestea profetului Ilie descrisa in “Al Cincilea Munte” apare in cartea Regilor din Vechiul Testament). Relatarea biblica din Regi ne spune ca profetul Ilie a mers la vaduva din Zarephat careia i-a inmultit mancarea si uleiul si i-a inviat fiul din morti. Zarephat este numele unui oras fenician care a existat cu adevarat, din secolul XV inainte de Christos, situat intre Tyr si Sidon, pe malul Mediteranei orientale, in Libanul de azi. Un amanunt interesant cu privire la locatie este posibilul joc de cuvinte dublu folosit de Paulo Coelho in ceea ce priveste acest oras, careia el ii spune in carte Akbar (ceea ce inseamna “cel mare” in araba, poate cu referire la maretia povestii lui Ilie in sine) dar in realitate Biblia vorbeste de acest Zarephat (poate nu intamplator, Tzarfat este si un cuvant cu care evreii numesc Franta; e posibil ca autorul, care a trait in Franta o perioada, chiar in zona Pirineilor deci intr-un fel, la poalele celui de-al cincilea munte, sa se fi gandit la aceasta localizare in ideea in care orice roman de-al lui are, macar intr-o mica masura, si trimiteri autobiografice?). Oricum ar fi, Ilie este nu doar pentru cititorii cartii dar pentru omenire in general o buna invatatura ca nu este totul pierdut nici chiar in cele mai teribile imprejurari, atat timp cat exista speranta. Ar trebui mentionat aici ca, desi porneste ca baza de la povestea biblica (destul de simpla, in esenta), autorul nu se opreste la ea ci compune o tema complexa, in care apar elemente de revolta impotriva divinitatii, intervine gandirea proprie chiar atunci cand vine aparent impotriva poruncii Domnului (element care ne aduce aminte de povestea lui Iacob, cel care l-a infrant pe Dumnezeu si a fost numit apoi Israel) si la final, Coelho arata ca si el crede in posibilitatea stabilirii unui alt tip de relatie cu Dumnezeu.

Tradusa in limba romana sub titlul “Conspiratia”, cartea lui Dan Brown te tine in tensiune de la inceput pana la sfarsit si din acest punct de vedere castiga puncte si motiveaza pozitia sa de best-seller. Romanul e captivant ca lectura fiind astfel foarte potrivit, de exemplu, pentru o calatorie lunga cu avionul. Din pacate, la fel ca multe alte asemenea best-sellers americane sufera de stereotip: “cei buni” si “cei rai”, presedintele American “fara de prihana”, “happy-end obligatoriu” si toate celelalte ingrediente ale unui roman american de succes care mai tarziu, dar nu cu mult mai tarziu, va fi si ecranizat cu o distributie de exceptie ceea ce il va propulsa ca “blockbuster movie”. Ideea de a planta niste false dovezi stiintifice intr-un ghetar din Oceanul Arctic, aproape de Polul Nord, pentru un interes obscur, totusi evident impotriva umanitatii si implicit a presedintelui SUA, este un pic neobisnuita si face o parte a naratiunii de doua ori mai interesanta (atat prin incercarea naturala a cititorului de a descifra scopul acestei sarade stiintifice cat si prin ineditul locatiilor descrise in acea zona arctica, indeparatata). Inedita si memorabila mi s-a parut si descrierea avionului Air Force One din aceasta carte, care apare ca un personaj foarte important al cartii (pentru mine, avionul si descrierea lui au ramas in memorie mult mai clare decat imaginea presedintelui insusi). In rest, schimbam denumirile personajelor principale din “Codul lui Da Vinci” in cele ale personajelor din “Deception Point” (Sophie devine Rachel si Robert devine Michael) si in rest, lucrurile nu se schimba prea mult, din punct de vedere al intrigii si al desfasurarii actiunii…