Marius Ghenea

O carte controversata dar probabil foarte necesara despre cel de-al doilea razboi mondial (mai ales la momentul in care a fost scrisa in anii ‘60), despre aberatia numita nazism dar mai ales despre o perspectiva diferita de cea traditionala, in alb si negru, despre aceasta perioada. O satira de o forta extraordinara, ca in toata proza lui Vonnegut, strabate “Mama noapte” ceea ce face lectura extrem de placuta si captivanta, dar in acelasi timp bizara: citesti despre lucruri ingrozitoare si totusi iti vine sa zambesti, pentru ca toate acele subiecte teribile, multe dintre ele macabre, sun tratate cu acea ironie ucigatoare a lui Vonnegut. Howard este un american ajuns spion in Germania care s-a infiltrat atat de mult in masinaria propagandistica nazista a lui Goebels, incat desi ramane lucid in tot timpul acelui razboi dement si face in continuare diferenta dintre bine si rau, nu realizeaza totusi ca, pe langa mesajele cifrate pe care le transmite aliatilor prin intermediul emisiunilor radio difuzate in Gemania, el face totusi si foarte mult rau, un rau care nu mai poate fi anulat dupa razboi. Actiunea e reluata la 15 ani de la terminarea razboiului, cand eroul principal, isi reaminteste, intr-o inchisoare israeliana, anii razboiului si toata perioada de dupa razboi. In realitate, ceea ce trasmite cartea este ideea ca in afara de victimele imediate ale razboiului (cele cateva zeci de milioane de morti din al Doilea Razboi Mondial), multe alte milioane, poate zeci de milioane, au fost victime ale acestui conflict si au suferit in continuare ani, zeci de ani, fara sa mai poata reveni vreodata la o viata normala, dupa ce razboiul le-a afectat in mod ireversibil cursul normal al vietii.