Marius Ghenea

In categoria Arena Leilor, Comentarii

Am revenit in Arena Leilor pentru noul sezon 2008 din convingerea ca e o emisiune utila pentru stimularea spiritului antreprenorial romanesc amortit de 50 ani de comunism si apoi zdruncinat an de an, in ultimii 18 ani “democratici”, de sindromul “caprei vecinului”, sindrom balcanic ancestral, fara legatura (directa) cu comunismul (dar poate ca acest sindrom este explicatia de ce comunismul a prins atat de bine in tari ca Romania sau Bulgaria). Asa ca va astept, in fiecare joi seara, pe TVR2, in Arena Leilor! Nu toata lumea stie insa ca Arena este dragonsden.jpgun format international de mare succes detinut de Sony, care a fost pentru prima oara realizat si difuzat in Japonia, incepand cu 2001 (sub denumirea de The Money Tiger). Azi e un format global, cu emisiuni TV pe toate continentele, sub diverse denumiri, cea mai consacrata fiind insa Dragons’ Den, difuzata de BBC in Marea Britanie (Barlogul Dragonilor: sub acelasi nume e realizata si in Noua Zeelanda, Australia, Canada sau Olanda). In Romania, acelasi format Sony a fost titrat Arena Leilor (emisiunea similara din Finlanda se numeste, spre exemplu, Leijonan Kita). Succesul deosebit de care s-a bucurat emisiunea este usor explicabil, daca ne gandim ca in aceste tari exista o puternica traditie antreprenoriala, sunt tari capitaliste cu oameni care inteleg termenii de business, pentru ei un plan de afaceri si o investitie tip business-angel sunt ceva firesc dar si important, deoarece pot conduce la succesul in afaceri. Iar succesul, in aceste tari normale, este cel mai puternic generator de trafic si interes. Dupa cum observam din pacate prea des in Romania, mai curand insuccesul, ratarile, nenorocirile sunt cele mai bune generatoare de trafic in media locala, din ciclul “caprei vecinului”, sau cu un titlu de cantec hip-hop, “ce bine-mi pare c-ai luat tzeapa”. Cu toate acestea, pentru a spune adevarul pana la capat, chiar si in tari ca Marea Britanie sunt multi telespectatori care se uita la emisiune doar ca sa vada cum 9 candidati din 10 sunt respinsi, unii fiind expediati din platou chiar cu vorbe urate din partea Dragonilor. Natura controversata a emisiunii sporeste cu siguranta gradul de interes: in sezonul trecut, unul dintre dragonii din Marea Britanie (respectiv dragonul feminin, Rachel Elnaugh) a dat faliment chiar in timpul filmarilor, iar colegii ei dragoni au refuzat sa o sprijine financiar pentru a iesi cu bine din aceasta problema, ba mai mult, doi dintre ei i-au cumparat ulterior compania din faliment (adica pe un pret foarte mic)! Arena este, poate, singura emisiune de acest fel de la vreo televiziune romaneasca, dedicata in intregime antreprenorilor: ne place sau nu, ei reprezinta cea mai dinamica patura a societatii capitaliste, cea care aduce prosperitate prin dezvoltarea unor afaceri private, creeaza locuri de munca, plateste taxe nejustificat de multe si de mari, iar pentru toate aceste lucruri, antreprenorii sunt injurati de restul populatiei pentru ca o duc mai bine decat media si considerati de autoritatile statului ca niste probabili infractori, asa, din principiu. Printre tot felul de emisiuni la televiziunile noastre cu oameni care danseaza sau canta fals, se scalambaie, isi lasa filmate zi de zi vietile total neinteresante, se tradeaza unii pe altii in dragoste sau se intrec in cunostinte cu copii de clasa a cincea (iata cat de tare ne-a indobitocit televiziunea!), Arena Leilor este o aparitie ciudata (poate nu intamplator re-titrata de un carcotas “Aleea Renilor”) si cu atat mai remarcabila, cred eu. Evident, emisiunea are limitele ei, atat in ceea ce priveste participarea (nu doar antreprenorii, ci si leii, inclusiv subsemnatul, au problemele lor de intelegere a business-ului si de analiza a oportunitatilor), cat si in ceea ce priveste formatul (este totusi un format TV si ca orice format de televiziune, e in primul rand un show).

Comentarii (18) Scris de Marius Ghenea in data 20 March 2008


   Trimite pe Facebook!
Poti urmari raspunsurile la acest post prin "RSS 2.0" si poti face trackback.

18 Responses to “Inapoi in Arena”

Lasa-mi comentariul tau aici

PCFun  ElectroFun  ToyFun  Fit Distribution  Orbital 
      shopit      FashionUP      shopit