Marius Ghenea

De aproape o saptamana suntem pe mare. Venim dinspre Puerto Rico, maine ar trebui sa ajungem pe coasta haitiana, oarecum pe traseul pe care a venit si Columb spre Lumea Noua (sau spre Indii, asa cum a crezut el pana la sfarsitul vietii, motiv pentru care si acum aceste insule sunt cunoscute ca Indiile de Vest). Prima insula de pe continentul american vazuta de marinarii lui Columb a fost San Salvador, aflata la doar cateva zeci de mile de locul in care ne aflam acum. Din pacate, din cauza furtunii, e foarte probabil ca nu vom putea acosta in Haiti si va trebui sa gasim un alt port-of-call, poate Key West, mergand spre nord. Vasul e urias, unul dintre cele mai mari construite vreodata, dar cu toate acestea se leagana, se zgaltaie si trosneste din toate incheieturile, marea fiind extrem de agitata. Bine ca nu mai bate vantul (ieri pe punte viteza vantului era de aproape 100km/ora). Si inca nu a inceput sezonul uraganelor in Caraibe. Cu alte cuvinte, e interesant, e spectaculos, e o aventura! Diseara e un eveniment pe vas, astfel incat trebuie sa ne imbracam “formal” (ceea ce, respectand definitia, ar insemna frac sau smoking cu papillon; sper sa pot inchiria unul de la centrul de inchirieri al vasului, deoarece nu mi-am adus cu mine). Vasul are regulile lui foarte ciudate, dar foarte stricte, iar de respectarea acestor reguli pare sa depinda destinul insusi al acestui vas de croaziera. Strictetea regulilor si disciplina sunt, cu siguranta, de baza pentru orice vas, dintotdeauna. Capitanul are drepturi depline si cel mai important obiectiv este legat de siguranta celor de pe vas. Din acest punct de vedere, ceea ce era valabil pentru Columb si marinarii sai, e la fel de valabil si azi. Desi cu siguranta, nu mai navigam asa cum o facea Columb cu ale sale Santa Maria, Nina si Pinta: azi am fost la patinaj si la baschet, apoi la un film la cinema, la piscina si m-am plimbat putin pe promenada cu magazine, toate acestea se afla pe vas! Vasul are chiar si propriul sau serviciu de telefonie celulara, respectiv Maritime, asa ca poti sta in contact cu restul lumii fara intrerupere (ce e drept, la 10 dolari minutul de convorbire!). Am intalnit foarte multi romani pe vas. Ce e drept, nu printre pasageri, ci ca membri ai echipajului: la restaurant, la guest-relations, la magazine, pe punte, sunt zeci de romani care lucreaza pe acest vas, o comunitate foarte interesanta si activa, recunoscuta de angajatori pentru calitatile colective ale acesteia. Ma uit in jur si nu imi vine sa cred: romani harnici, disciplinati, muncitori, priceputi la ceea ce fac. O Romanie de “export” pe care nu o prezinta nimeni, niciodata. Desigur, e mai interesant si pentru occidentali (dar din pacate si pentru presa din Romania) sa prezinte numai celelalte doua “exporturi majore” ale Romaniei: hotii si cersetorii care, e drept, au cam invadat tarile vest-europene. Oare de ce nu spune nimeni mai nimic si despre sutele de mii, poate milioanele de romani care merg la munca cinstita in strainatate, asa cum fac acesti romani aici pe vas? Probabil pentru ca asa ceva “nu ar constitui o stire”. O “stire” trebuie sa aiba in ea ceva scandalos sau macar paradoxal, ori nu e nimic nici scandalos, nici paradoxal, ca niste romani au plecat de acasa si muncesc pentru un salariu corect intr-un alt colt al lumii, in conditiile in care nu pot obtine acel salariu in Romania. Tot ce a retinut media despre acest tip de emigratie de munca, oriunde ar fi ea, este din pacate doar termenul peiorativ de “capsunari”. E pacat sa vezi o asemenea situatie, pentru ca oamenii acestia merita mai mult, ei merita sa castige aceiasi bani dar muncind acasa, impreuna cu si pentru ceilalti romani, familiile si prietenii lor. Dar e si imbucurator, intr-un fel: iti da speranta de mai bine pentru Romania, vazand totusi ca sunt atati romani cinstiti, harnici si priceputi, chiar daca nu sunt recunoscuti ca atare la ei acasa. Sunt oameni care vorbesc mai multe limbi straine, care au avut deja o experienta de munca absolut relevanta (intr-un mediu occidental, au invatat ce inseamna procedurile, training-ul, disciplina, lucrul in echipa, toate acele lucruri pe care in Romania le inveti mai greu sau deloc, la locul de munca). Acesti oameni, daca s-ar intoarce in Romania la un moment dat, ar fi un plus net pentru societatea romaneasca, ar aduce acasa un spirit mai occidental si capitalist, o experienta de viata mai mare si, nu in ultimul rand, o noua etica a muncii, pierduta in Romania undeva in multii ani de comunism, dar si in tranzitia dubioasa care a urmat. Multi dintre cei cu care am vorbit abia asteapta sa se intoarca acasa: foarte putini mai au acum rau de mare (unii l-au simtit la inceput), dar toti, absolut toti au acel dor de acasa (sau cum ar spune englezul, “not sea-sick, just home-sick”). Ii salut cu caldura pe toti romanii care lucreaza aici pe vas, cu care am vorbit si cu care m-am intalnit: Bogdan, Titi, Mihai, Alina, Roxana si pe toti ceilalti. Hai Romania!