Finanțarea Afacerii prin Investiții de Capital – Ghid Complet

Cursul intensiv “ Finanțarea Afacerii prin Investiții de Capital – Ghid Complet”  vine în sprijinul antreprenorilor care caută finanțări de capital, fie de la investitori individuali de tip business-angel, fie prin platforme de crowdfunding, sau de la investitori instituționali de tip fonduri de investiții. Timp de doua zile vom analiza, într-o structură bootcamp, opțiunile de finanțare pe care companiile antreprenoriale le au la dispoziție și vom parcurge împreună, pas cu pas, procesul de identificare, negociere și obținere a investițiilor de succes, ca și toate provocările care sunt în general asociate acestui proces de fundraising.

Programul este destinat antreprenorilor care vor să își ducă afacerea la urmatorul nivel și care își doresc să înțeleagă mai bine opțiunile de investiții, evaluarea unei companii din perspectiva unui investitor, ca și elemente legate de pregătirea și negocierea documentelor unei astfel de tranzacții.
Motive pentru care să te înscrii la cursul “Finanțarea Afacerii prin Investiții de Capital – Ghid Complet”:

Motive pentru care să te înscrii la cursul “Finanțarea Afacerii prin Investiții de Capital – Ghid Complet”

Vei putea să îți evaluezi compania și să identifici momentul oportun pentru a obține o investiție eficientă

Vei învăța cum să îți finanțezi mai bine afacerea, vei putea identifica noi surse de finanțare

Vei înțelege mai bine procesele tipice de due-diligence asociate investițiilor și cum să îți pregătesti compania pentru asta

Vei înțelege mai bine clauzele unui contract de investiții și cum le poți negocia în favoarea companiei tale.

Vei putea identifica mai mulți investitori potriviți pentru afacerea ta

Cui i se adresează cursul?

Cursul se adresează antreprenorior cu experiență și fondatorilor de start-up-uri cu potențial semnificativ de creștere.

Programul este însă în egală măsură util antreprenorilor cu experiența, dar și celor care sunt încă în perioada de dezvoltare inițială a afacerii, pentru companii care pot crește repede cu ajutorul investițiilor de capital.

Acest curs se diferentiaza prin combinarea aspectelor teoretice de business cu exemple si provocari concrete din cei peste 25 de ani de activitate antreprenoriala in serie si de investitii in business-uri reale ai lectorului, Marius Ghenea. Cele peste 30 de companii din 10 tari europene pe care le-a dezvoltat de-a lungul ultimelor decenii reprezinta o experienta unica, din sectoare de business foarte diverse, cu afaceri aflate in diferite stadii de dezvoltare, de la companii mici si startup-uri, pana la pana la companii mari cu prezenta in mai multe tari din Europa. In plus, cursul se va bucura si de prezenta unor guest-speakers pe anumite zone specializate cum ar fi aspectele legale, crowdfunding sau de analiza financiara.

Înscriere

Finanțarea Afacerii prin Investiții de Capital – Ghid Complet