Daca frumusetea este in ochii privitorului, atunci unde e succesul?

O zicala straveche spune ca “frumusetea este in ochii privitorului”, se considera ca acest concept exista inca de pe vremea civilizatiei grecesti antice. A fost formulata ca atare “beauty is in the eye of the beholder” in perioada moderna, in cartea Molly Brown, cel mai cunoscut roman al scriitoarei irlandeze Margaret Wolfe Hungerford.

Semnificatia simpla si in acelasi timp profunda a acestei maxime este ca pe de o parte, frumusetea, ca si alte atribute umane sau naturale, reprezinta o analiza subiectiva si ca, subiectiva fiind, are nevoie de alti ochi, sau de alte perechi de ochi, care sa confirme conceptul de frumusete: nu pot sa spun ca sunt frumos, daca privitorii nu spun acelasi lucru. De aici, de la aceasta mica teorie, as merge mai departe si as spune ca si succesul ar trebui masurat la fel: nu este un succes daca eu spun “am avut succes” ci daca ceilalti, privitorii, eventual cei implicati sau cei pentru care acest succes sau esec conteaza, confirma ca e un succes. Sau “success is in the eye of the stakeholders”, daca imi este permisa o parafraza, “stakeholders” fiind  toate acele persoane care sunt afectate, pozitiv sau negativ, de procesul sau situatia analizata din perspectiva esec vs. succes. Pare destul de logic, nu?

In acelasi timp, ca sa ajung si la subiectul zilei, se pare ca fie “din cauza decesului laudatorilor”, asa cum se spune la noi, fie din cauza arogantei, am vazut in ultima perioada mult prea multi sefi de stat si de guvern din lume care se lauda cu succesul lor in combaterea epidemiei covid-19 in tarile lor. Trump chiar s-a auto-decretat “great”, adica extraordinar, in modul cum a actionat in aceasta perioada, desi majoritatea americanilor contesta eficienta abordarii lui. Am vazut cu totii balbaielile lui Donald Trump si ale administratiei americane care i-au condus in aceasta situatie in care SUA, cea mai dezvoltata tara a lumii, are de departe cele mai multe decese din intreaga lume, ca cifra absoluta. In curand estimez ca va fi si ca rata a deceselor din totalul populatiei, vazand ritmul galopand al mortalitatii in ultimele zile acolo (Romania ar trebui sa aiba de 5 ori mai multe decese, ca sa ajunga la rata deceselor din SUA, spre exemplu). Boris Johnson a ignorat complet situatia la inceput, si iata rezultatele la care se ajunge acum in Marea Britanie, care s-ar putea sa depaseasca la un moment dat celelalte tari europene la numarul de decese, deoarece propagarea acolo este un pic defazata fata de tarile Europei continentale de aceeasi dimensiune (Franta sau Italia). Macron in Franta a avut de asemenea o abordare triumfalista in opinia mea, uitandu-ne de fapt cat de scapata de sub control este in realitate situatia acolo si la faptul ca, daca ne uitam la “binomul” franco-german, Franta are de 4 ori mai multe decese decat Germania, la o populatie cu 20% mai mica si la un numar de infectari de aceeasi magnitudine.

Continuam sa analizam succesul diverselor abordari in functie de, probabil, cel mai important criteriu intr-o epidemie, si anume rata deceselor, mai ales ca numarul oficial al infectarilor e irelevant si pentru ca nu se testeaza aproape nicaieri in lume suficient, dar si pentru ca daca o mare parte dintre cei infectati sunt asimptomatici si trec prin “boala” fara nicio problema, nici macar nu o putem considera o maladie! Pe acest criteriu al deceselor, e clar ca Germania a fost de departe acea tara dezvoltata (excluzand Japonia si Coreea de Sud din considerente culturale si regionale) care a gestionat cel mai bine criza. Si totusi Merkel a fost mult mai rezervata in a declara ca a avut un mare succes, pare sa fie in continuare foarte prudenta si in abordare si in declaratii. Cred ca ar trebui sa fie un exemplu de modestie eficienta, pentru toti macho-men din politica europeana, care isi imagineaza ca orice astfel de situatie e un fel de competitie fie cu ceilalti sefi de stat si de guvern, fie cu opozitia din tara respectiva sau cu vreun dusman imaginar/imaginat.

Si da, ajungem si la liderul nostru mioritic, Klaus Iohannis, care si el crede ca avem un mare succes in Romania in combaterea epidemiei Covid-19, evident meritul fiind in principal al lui, in subsidiar al guvernarii PNL. Din pacate, eu nu prea vad pana acum acel succes invocat, pentru ca la fel cum spuneam la inceput, acreditarea succesului nu se face de persoana in cauza, ci acest succes trebuie sa fie confirmat de ceilalti, de cei care sunt implicati, stakeholders. Analizand numarul de decese, Romania are decese cat toate tarile dimprejur puse la un loc, mult mai mult ca si decese la un milion de locuitori decat orice alta tara din estul Europei, cu care probabil ar trebui sa ne comparam. Iar daca punem Romania in contextul global, ca numar de morti suntem deja intre primele 20 tari din lume (si avansam mai repede, zi de zi, fata de alte tari care inca sunt in fata noastra), si de asemenea intre primele 10 tari din Uniunea Europena.

Asa ca nu inteleg foarte bine de ce ne-am lauda, mai ales ca migratie/diaspora masiva au toate tarile est-europene, nu doar Romania, asa ca argumentul ca la noi ar fi venit inapoi romanii din Occident si au transmis virusul in interiorul tarii nu tine, deoarece acelasi lucru ar fi trebuit sa se intample, macar pro-rata, in Bulgaria (de zece ori mai putine decese decat in Romania, la o populatie aproape jumatate fata de a tarii noastre) sau alte tari din regiune similare cu Romania. Pe aceste comparatii simple, Romania nu arata chiar bine, asa ca sa vorbim despre success in gestionarea crizei, mi-e teama ca este o exagerare, asa cum tot o exagerare mi se pare sa vorbim acum in continuare despre disputele dintre diverse partide politice. Romanii chiar sunt satuli de asa ceva in acest moment si orice discurs in plus care e bazat pe aratat cu degetul catre partidele din partea cealalta a esichierului politic ca fiind responsabile de situatie este inutil, aproape autist. Din nou, asa cum spunem la inceput, continuu sa cred ca “success is, in fact, in the eye of the stakeholders”. Sa ii lasam pe acestia sa judece…