Zgomotul si Furia, de William Faulkner

Romanul este scris in stilul asa zis “gotic sudist”, ramura a stilului literar al romanului Gotic specifica scriitorilor “sudisti” din SUA (intre care probabil Faulkner este cel mai important, urmat nu la foarte mare distanta de Tennessee Willianms). Cand am citit cartea, mi s-a parut putin afara din context, nu ma asteptam sa gasesc asemenea motive gotice in sudul Statelor Unite, dar cred ca am acoperit relativ usor distanta pana la “Castelul din Otranto” a lui Horace Walpole (carte definitorie a stilului gotic), trecand prin “Prabusirea Casei Usher” a lui Edgar Allan Poe, scrisa cu un secol inainte de “Zgomotul si Furia”. In mod interesant, si acest din urma roman vorbeste tot despre prabusirea unei “case”, a unei familii, respectiv a familiei Compson. E interesant de aflat ca titlul cartii a fost imprumutat de Faulkner de la Shakespeare, din a sa opera Macbeth, in care la un moment dat acesta spune ceva de genul “it is a tale told by an idiot, signifying nothing”. Si chiar asa incepe cartea lui Faulkner, cu relatarea lui Benjy Compson, “idiotul” familiei. O prima parte greu de urmarit, mai ales povestea nu are niste repere cronologice foarte clare sau macar corecte, probabil pentru a sublinia si mai clar retardarea (sau autismul?) lui Benjy Compson. Celelalte trei parti contin relatari despre aceleasi situatii si evenimente, dar vazute prin alti ochi, fiecare dintre ele naste semne de intrebare si pare greu credibila, mai ales prin contradictiile substantiale intre diversele versiuni (ale fratilor Benjy, Quentin si Jason, si in ultima parte, a lui Dilsey, “mama” sclavilor negri ai familiei).