Am fost intrebat de un jurnalist care au fost greselile pe care le-am facut ca si antreprenor, mai ales in primii ani de activitate, si cum m-au afectat acestea. Cred ca intrebarea implicita era de fapt “ce greseli fac antreprenorii si ce efect au aceste greseli asupra lor” sau, cu alte cuvinte “ce greseli ar fi bine sa nu faca un antreprenor”.
Incercand sa adun in minte cateva idei, bazate pe minima experienta pe care o am, iata in primul rand un set de patru greseli pe care le poate face un antreprenor si care ii pot fi “fatale”:
1. sa aleaga o echipa nepotrivita (ma refer aici la partenerii de afaceri si/sau echipa de oameni cheie pe care ii angajeaza initial);
2. sa aleaga un domeniu de afaceri (sau o nisa) fara potential sau fara oportunitati (fie prea mica, fie prea devreme intr-o anumita piata, fie in scadere, fie prea competitiva si cu bariere de intrare prea mari sau cu alte constrangeri majore);
3. sa nu ia decizii (sau sa evite/amane luarea deciziilor de business, in speranta ca va gasi solutii mai bune ulterior, ceea ce din pacate, de multe ori duce la “inghetarea” business-ului); si la final,
4. sa nu masoare rezultatele diverselor decizii si actiuni ale sale si ale companiei (pentru ca masurarea in acea faza initiala este cel mai bun instrument de utilizat in aceasta abordare tip “trial and error” si, in lipsa unei masuratori, nu ai cum sa inveti nici din greseli, nici din lucrurile pe care le faci bine).
Din fericire, eu personal am fost ferit de aceste greseli la inceputul activitatii mele de antreprenor, deoarece am avut sansa unei echipe excelente si potrivite pentru industria in care am intrat (care a fost una oportuna pentru noi in acel moment), am luat deciziile necesare fara intarziere (chiar daca uneori orice antreprenor sau manager stie ca deciziile luate nu sunt probabil “cele mai bune”, dar sunt “necesare”, sau altfel spus, uneori e mai buna o decizie proasta, decat nici una) si am incercat sa masuram (evident, nu neaparat cu aparate de masura sofisticate, ci de multe ori “din ochi” sau intr-o analiza de bun simt) rezultatele actiunilor si deciziilor noastre, pentru a imbunatati continuu ceea ce putea fi imbunatatit, adica totul. Chiar daca am avut norocul sa nu fac greseli mari care ar fi dus la esecul afacerii , am facut probabil, ca multi alti antreprenori, o multime de mici greseli, in ideea ca “numai cine nu munceste, nu greseste”, ori in primii 2 ani de antreprenoriat am muncit cu totii vreo 14 ore pe zi, 7 zile pe saptamana, iar in acest regim, e imposibil sa faci totul fara greseala.
Va veti intreba, poate, cum m-au afectat aceste greseli. M-au ajutat sa vad, in multe situatii, cum puteau fi facute anumite lucruri mai bine decat le faceam inainte. Si pas cu pas, probabil m-au ajutat, in masura in care am invatat din ele, sa fiu un antreprenor mai eficient. Evident, pare mai interesanta si mai putin dureroasa varianta in care toate aceste informatii sunt acumulate de antreprenori in cadrul unor cursuri teoretice de managementul afacerilor, iar apoi antreprenorii merg in business-ul real si nu mai fac nicio greseala. Insa asa ceva, in opinia mea, nu are cum sa functioneze, pentru ca este un cerc vicios de tip “oul si gaina”: nu poti sa intelegi exemple si modele teoretice de business daca nu ai inceput o experienta antreprenoriala reala, si nu poti incepe o experienta antreprenoriala reala fara sa faci greseli ca cele ce vor fi mai tarziu prezentate sub forma unor studii de caz in scolile de business.
In tot acest timp am inteles ca de fapt o actiune sau o decizie nu este in mod absolut “corecta” sau “gresita”, ci trebuie judecata intr-un cadru de business bine definit, mai precis in relatie cu obiectivele propuse, acesta reprezantand un lucru foarte important, iar setarea obiectivelor difera mult de la un antreprenor la altul: unul vrea sa inceapa cu un start-up si sa il transforme intr-un lider de piata national, altul vrea doar sa ajunga cu afacerea lui cel mai respectat business mic din orasul natal, iar altul vrea sa creasca un business pentru a-l vinde unor investitori strategici cat mai repede si cu cat mai multi bani. In functie de aceste obiective diferite, actiuni identice ale antreprenorilor vor genera succes intr-o afacere si poate esec total in alta, asa ca “gresit” sau “corect” depinde mult de contextul specific de business. In plus, se intampla uneori ca un antreprenor sa spuna “ce greseala am facut acum 5 ani”, desi, daca il intrebi putin despre situatia de business din acea perioada, se va gandi si iti va spune ca, in acel moment, a luat totusi decizia potrivita, pe baza situatiei de atunci.
Cu alte cuvinte, este normal, mult mai usor sa ne uitam in retrospect si sa spunem ca anumite lucruri din trecut au fost gresite, insa chiar aceasta analiza retrospectiva ar putea fi o greseala, deoarece la momentul respectiv, pe baza informatiilor disponibile atunci, poate ca decizia aceea a fost cea corecta. Seamana putin cu speculatiile bursiere, cand vezi pozitia de azi a bursei si spui “daca investeam asa si asa in trecut, acum as fi fost mult mai bogat”, dar acesta este un exercitiu total steril, pentru ca foloseste informatii viitoare, care nu sunt disponibile antreprenorilor la momentul luarii unor decizii de acest gen. Evident, probabil aici este si zona aceea speciala care face diferenta intre antreprenorii buni si antreprenorii extraordinari, cei din urma “simt” mai bine piata si intuiesc mai bine calea optima de urmat, dupa care au foarte mult succes si toata lumea spune “ce noroc au avut”…
Legat de antreprenorii romani in mod particular, exista un minim “specific national” in a face afaceri, care genereaza probabil si un set specific de erori antreprenoriale. Mai mult, eu sunt convins (din experienta cu diverse zone ale tarii) ca exista si un specific regional (diferit cel putin la nivelul celor trei regiuni istorice mari ale Romaniei), unde vom vedea anumite greseli repetate cu frecventa mai mare. In primul rand, cu privire la cele 4 mari greseli antreprenoriale pe care le-am mentionat, cred ca ele raman neschimbate indiferent de tara sau regiune, nu cred ca exista un “pattern” pentru antreprenorii romani. Poate doar o mica prevalenta romaneasca a ideilor de afaceri nerealiste (cu alte cuvinte, in loc sa utilizeze oportunitati reale de piata, care sunt numeroase in Romania in prezent, multi antreprenori in devenire fac planuri grandioase pentru intrarea pe piete inexistente, sau prea competitive, sau mult prea devreme pentru situatia Romaniei de azi).
In ceea ce priveste greselile mai mici, curente, si care in general nu sunt “fatale” pentru business, probabil exista la antreprenorii romani o preocupare excesiva pentru active in dauna cresterii afacerii (exemplul tipic: antreprenorul a acumulat niste profituri initiale, pe care in loc sa le reinvesteasca in business, in oameni, in capital circulant, le “ingroapa” intr-o proprietate imobiliara, cu scuza ca “are nevoie de un sediu si nu vrea sa aiba costuri de chirie”; chiar daca pana acum piata imobiliara din Romania a fost in continua crestere, mi se pare totusi o greseala pentru o afacere care nu are nicio legatura cu imobiliarele sa investeasca in proprietati, mai ales la inceputul activitatii, cand totul ar trebui sa mearga inapoi in afacerea de baza si sa ajute la cresterea cat mai rapida a acesteia).
O alta greseala cu un anumit specific “national” romanesc este teama antreprenorilor de indatorare bancara (lucrurile s-au mai schimbat in ultimii ani, dar inca mai vad numerosi antreprenori romani care sunt chiar mandri ca nu au datorii la banca, in loc sa se gandeasca la banii bancii ca la cel mai ieftin mod de finantare a afacerii si de crestere exponentiala a acesteia, asa cum gandeste orice antreprenor in occident sau in alte piete antreprenoriale mature).
O a treia eroare cu putin specific romanesc este lipsa de preocupare pentru dezvoltarea continua a resurselor umane ale afacerii (de multe ori antreprenorul roman continua sa fie un fel de director de vanzari-marketing-logistica-operatiuni al propriei companii in loc sa angajeze oamenii potriviti la locul potrivit si apoi sa investeasca in formarea si dezvoltarea lor continua, uneori chiar cu scuza lamentabila “la cat costa managerii azi cu salarii, taxe, masini si toate celelalte, mai bine le fac eu singur pe toate, ca oricum ma pricep mai bine, si pastrez tot eu salariile lor ca si profit in firma”).