Patul lui Procust, de Camil Petrescu

In primul rand, sa lamurim ce este “Patul lui Procust”: in mitologia greaca, Procustes (“intinzatorul”) ii ademenea pe trecatori sa se odihneasca pe patul sau, iar apoi ii “regla” pe acestia la dimensiunea patului (fie prin taierea capului si/sau picioarelor daca victimele erau prea inalte, fie tragand de acestia pe roata ca sa ii intinda pana la dimensiunea patului, daca erau prea scunzi). Acesta era Patul lui Procust, iar expresia a devenit asociata cu “asocierea fortata si arbitrara a unor reguli la niste oameni sau invers”. Ceea ce insa putini stiu despre povestea mitologica este ca Procust avea un pat “masluit”, deoarece lungimea acestuia era ajustabila, asa ca Procust, vazandu-si din departare victimele si apreciindu-le inaltimea, ajusta patul de asa natura incat sa nu se potriveasca deloc cu victimele petru a-si putea indeplini misiunea criminala, asa ca toti cei care ajungeau in acel pat, nu mai plecau… . Dar tot aceasta a fost si cauza mortii lui Procust, pentru ca Tezeu a fost si el ademenit de Procust pe patul sau (iar Procust i-a “potrivit” un pat foarte scurt, insa Tezeu la pus pe Procust pe propriul pat si l-a “ajustat” taindu-i si capul, si picioarele). Si daca stim ce este Patul lui Procust, cred ca putem intelege mai bine romanul lui Camil Petrescu, o carte excelenta, cu siguranta unul dintre cele mai bune (daca nu cel mai bun) romane de dragoste care s-a scris in Romania in perioada interbelica. Impresioneaza in mod deosebit cele doua personaje principale, cel masculin (Fred Vasilescu, un tip extraordinar pentru oricine ar fi stat sa il analizeze putin mai atent si in acelasi timp considerat doar un “vitel de aur” de multi dintre cei din jurul lui, din cauza unei atitudini extrem de superficiale, care pare sa fi fost numitorul comun al perioadei interbelice; sintagma “de aur” adaugata la “vitel” este o referire destul de lipsita de subtilitate la faptul ca era un om bogat) si Doamna T. (un personaj feminin perfect, desi le prima vedere cu lipsuri: parea slaba dar nu era, nu parea foarte frumoasa dar era si asa mai departe; este o reprezentare a femeii perfecte pe care o gasim oarecum asemanatoare la Camil Petrescu si la Mircea Eliade in a lui “Nunta in Cer”). Pe langa valoarea intrinseca a povestii de dragoste intre aceste doua exemplare rare, menite din pacate a fi “cenzurate prin moarte”, cartea (poate ca si alte carti din aceeasi categorie) este marginal interesanta pentru cititorul roman de azi deoarece readuce in atentie o Romanie dintre cele doua razboaie care emana un parfum aparte si ne face sa fim nostalgici chiar si pe noi cei ce ne-am nascut cu mult dupa al doilea razboi mondial (in particular, Patul lui Procust este interesant din acest punct de vedere pentru ca ne poarta prin Bucurestiul de odinioara dar si prin multe alte locuri interesante din vechea Romanie: la munte, la mare si prin tara). Pentru o lectura la fel de placuta merita citita si “Scrisorile Doamnei T”., o colectie de proze scurte ale lui Camil Petrescu, una dintre cele cinci proze fiind chiar Scrisorile Doamnei T. care apar si in prima parte a romanului Patul lui Procust.