Rolex Day-Date Oyster Perpetual (President)
Un ceas realmente dintr-o alta lume, care te face sa te gandesti, ca element constitutiv al universului, la foc si ceea ce creeaza sau distruge focul. Am gasit la piesa aleasa aceeasi aparentza foarte cuminte si clasica de “Rolex ca orice alt Rolex” (nu vi se pare ca seamana toate intre ele?), probabil motivul pentru care a devenit marca cea mai iubita de falsificatorii de ceasuri: din cauza design-ului aproape neschimbat de-a lungul timpului si a recunoasterii globale a marcii, este in acelasi timp mai usor sa falsifici un Rolex decat alte marci, pe cat este si mai profitabil, deoarece necunoscatorii, neavenitii sau parvenitii vor plati bani buni chiar si pentru un asemenea ceas contrafacut. De fapt, eu cred ca oricine isi doreste un Rolex, barbati sau femei, doar ca unii
sunt suficient de ipocriti pentru a nu recunoaste aceasta dorinta ascunsa. Varianta de ceas pe care am ales-o are totusi o particularitate exceptionala: cadranul e din roca meteoritica, ceea ce nu il face doar un ceas cu adevarat “extraterestru” asa cum deja l-am descris, dar si cu mult mai greu de falsificat. Pentru ca orice ceas are cel putin o poveste, si acesta are una legata de originea cadranului, care este obtinut din bucati ale meteoritului Gibeon, care a cazut, in flacari (iar de acolo nu mai e decat un pas pana la primul element clasic al universului, focul), in Africa, acum vreo 12 mii de ani, pe teritorului actual al Namibiei (si s-a imprastiat cam peste tot, din cauza dimensiunii foarte mari, neobisnuita dupa frecarea intensa cu atmosfera terestra). Sa porti la mana un obiect venit din spatial cosmic si care, culmea, sa iti indice curgerea timpului astral, nu este deloc un lucru neinsemnat: pentru mine aceasta a fost parabola perfecta a continuumului spatiu-timp. Din aur alb si cu bratara specifica doar modelului President (zale mai mici, mai dese decat modelul Oyster clasic, din imagine), ceasul este la modul propriu o bijuterie, completata inspirat de cele doua diamante de la orele 6 si 9. La ora 12 e afisata ziua, cu spelling complet, disponibil in nu mai putin de 26 limbi, inclusiv rusa sau poloneza, din pacate deocamdata nu si in romana (nicio surpriza aici). In final, la ora 3, logic, se afla data, cu mecanismul oyster perpetual care o modifica in 3 milisecunde, impreuna cu denumirea zilei. Si pentru ca vorbeam de povesti, de ceasuri si de modelul President, aceasta este de fapt denumirea “neoficiala” a modelului in special pe piata din SUA, unde, se spune, a fost facut cadou la lansare (in 1956) presedintelui american Eisenhower, dupa care a fost purtat (probabil nu chiar acelasi ceas) si de alti presedinti americani, inclusiv JFK, Nixon sau Ford. Desi nu a fost presedinte si nici macar contemporan cu acest model de ceas, l-as vedea potrivindu-se bine pe mana lui Newton (doar si el a avut o revelatie tot de la un obiect cazut din cer, e drept ca nu era un meteorit, ci doar un mar cazut dintr-un copac, dar a fost marul care a generat teoria gravitatiei).
A fost un ceas pe care l-am purtat cu o placere greu de descris in cuvinte (si de care m-am despartit si mai greu), cu singurul minus al modelului actual de Day-Date ca nu se produce decat pe formatul de 36mm, ceea ce este un pic sub dimensiunea de ceas barbatesc pe care eu as considera-o ideala. Pentru mine aceasta dimensiune ideala ar fi 40, dar probabil depinde de mana si de incheietura mainii fiecaruia. Vestea buna pentru cei care iubesc acest model este ca la BaselWorld anul acesta, Rolex a prezentat deja seria noua, Day-Date II, care are cadranele pentru ceasuri barbatesti mai mari, de 42mm, ca una dintre modificarile recente ale acestui model clasic trecut deja de semicentenar. Ca dress-code, evident nu recomand sa purtati asa ceva decat la costum sau orice tinuta mai formala decat costumul (black-tie sau chiar white-tie). In niciun caz o tinuta casual, fie ea si smart, nu se potriveste cu eleganta si pretiozitatea acestui ceas.

















July 18th, 2008 at 13:36
Ca pasionat de ceasuri as fi foarte curios sa stiu ce modele detineti. Bineinteles, daca nu va deranjeaza sa faceti public acest lucru.
July 19th, 2008 at 22:39
Sigur, fara probleme. Asa cum am spus insa deja, nu este o colectie semnificativa: un Cartier Santos, un Dunhill Millenium, un Raymond Weil Don Giovanni, un Longines Grande Classique, un Omega Seamaster Diver Chronograph.
July 24th, 2008 at 10:29
Buna ziua domnule Marius Ghenea!
Va urmaresc activitatea de foarte multa vreme, sau mai bine zis inca de cand Flamingo era un pionier in piata IT din Romania. Ma bucur ca am ocazia sa va salut pe acesta cale si sa va doresc mult succes in continuare!
Blog-ul l-am descoperit cautand informatii ptr acest articol: http://ice4you.blogspot.com/2008/07/cine-imi-place-si-de-ce.html si promit ca de acum il voi urmari cu multa atentie.
Ca sa nu fie total offtopic, voi spune ca una din marile mele pasiuni sunt ceasurile. Am avut intr-o vreme o mica colectie de ceasuri de mana mecanice produse de elvetieni, cu nume ca Doxa, Atlantic, Titus GENEVE, Omega … etc, dar sunt din ce in ce mai greu de gasit si de multe ori le-am gasit la niste sume destul de mari care depaseau putin bugetul meu
Nu am abandonat nici acum aceasta pasiune, probabil ca ma voi reintoarce la ea atunci cand voi avea mai mult timp liber
Pe final va doresc toate cele bune si o sa mai trec pe aici
January 6th, 2009 at 16:23
salut am si eu un ceas rolex nu e de vinzare da nu stiu daca e original 100 la suta ceasornicaru mia zis ca nu e facatura da nici original atunci ce e?
July 15th, 2009 at 13:05
UNDE gasesc in Bucuresti, un specialist , sa ma poata ajuta in autentificarea unui ceas Rolex (gasit) ?
Cu respect .
July 15th, 2009 at 14:26
Reprezentanta Rolex in Romania este la hotel Marriott, cu siguranta acolo exista expertiza necesara autentificarii unui astfel de ceas.
Marius Ghenea.
February 18th, 2010 at 20:56
exista si service pentru aceasta marca de ceasuri? a patit un mic accident functioneaza perfect dar are nevoie de o mica reparatie, va rog daca poate cineva sa-mi raspunda, multumesc.
February 18th, 2010 at 21:47
Tot la Marriott, Chronolink (firma distribuitoare, cu magazin in galeria comerciala de la Marriott) fiind si service autorizat, din cate am inteles…
Marius Ghenea.
May 23rd, 2010 at 13:14
Buna ziua,
Doresc sa stiu si eu ca orice tanar “proaspat” intors din training-uri in strainatate daca exista posibilitatea unei colaborari pentru materializarea unor idei de afaceri?
Si daca da am realizat toate scenariile posibile ale acestora!
Ma uit cu ambitie si speranta de fiecare data la emisiunea “Arena leilor” si la orice idei care primind un “contur” ajung sa schimbe ceva in viata noastra de zi cu zi…
Tin sa va multumesc pentru ceea ce faceti pentru business-ul romanesc,
Marchis Bogdan
September 16th, 2010 at 7:53
este bine ca cineva sa gindit si la asta pe mine ma intereseaza un sait,un magazin unde se poate vedea preturile la ROLEX dar nu cele contrafacute direct de pe net va doresc MULTI ANI DE ACTIVITATE
September 16th, 2010 at 22:40
salut repede trec la SUBIECT am reusit sa adun si eu o colectie mica de 10 bucati si acum am de gand sa vad 2 … am sa regret
September 7th, 2011 at 13:39
[...] ● un text mai vechi, dar frumos scris, despre o bijuterie facuta dintr-o bucata de cer – ceasul Rolex Day-Date Oyster Perpetual, in viziunea lui Marius Ghenea [...]