Ieri am vazut in ziarul britanic The Mail, pe prima pagina, imaginea de alaturi, care o are in centrul atentiei pe Angela Gheorghiu, alaturi de Pavaroti, Domingo si alti mari artisti. Este un alt fel de prezenta romaneasca 
decat cele cu care ne-am obisnuit. Ce pacat ca o asemenea prezenta trece neobservata, desi este vorba de prima pagina, in partea de sus, a unuia dintre cele mai citite ziare din Marea Britanie, in timp ce tot felul de mici scandaluri care ii implica pe cetatenii romani in Uniunea Europeana sunt pe larg prezentate nu atat in presa internationala, cat mai ales in cea romaneasca. Este insa, din nefericire, un sport national in Romania sa ne auto-denigram mai curand decat sa ne cultivam si sa ne apreciem valorile, sa le propunem ca modele reale. Recent chiar presedintele tarii a reluat acest cliseu al auto-denigrarii culturii nationale, spiritului national, atunci cand afirma ca 99% din populatia Romaniei sunt fani ai manelelor. Chiar daca familia prezidentiala este poate in acest fan-club Adi Minune et co, eu unul refuz sa cred ca 99% dintre romani vibreaza mai curand la manele decat la muzica de calitate, mai ales ca la “schimb” cu aceste manele, Romania a dat totusi lumii muzicale pe cineva ca Angela Gheorghiu…
Romania, altfel
2010-03-01 14:44:15
|
Comments 8
Si eu refuz sa cred, dar nu pot decat sa-mi educ copiii pentru acel procent mic. Ceilalti sunt mai greu de educat…
Incercam sa scriu un comentariu legat de Mass Media, spirit national … dar ce mai e de zis. Multi cred ca nu mai pot sa vorbeasca si sa dezbata pe teme ce tin de Societatea Romaneasca.
Ma bucur sa vad ca frecventa noilor posturi pe blog a crescut si sunt in continuare foarte interesante, ma bucur ca ai o atitudine constructiva, pro Romania o atitudine care cred ca va fi imbratisata de tot mai multi romani! Cat despre politic, cred ca se va schimba ceva cand se vor implica/vor reusi sa patrunda cei care au construit ceva pe cont propriu, profesionistii.
In rest numai bine si spor la treaba!
Excelentcomentariu!Cand va ajunge Romania sa fie o tara locuita de 10% manelisti si 90% cetateni educati,
atunci vom avea si un presedinte onest,educat cult.
Astept un comentariu-omagiu pe 8 Martie dedicat femeilor{mamelor]!?
De unde a scos presedintele procentul asta? Refuz sa cred ca 99% dintre romani sunt FANI ai manelelor. Poate ca o mare parte tolereaza manelele, dar pana la a fi FAN e cale lunga.
Ma amuza si romanii care se plang ca, romanii nu sunt educati. Ca tara e de k…, etc.
E mai simplu sa arunci cu noroi decat sa incerci sa faci ceva.
Intr-adevar, nu suntem printre cele mai civilizate tari, dar am putea constui o imagine mai buna daca, macar noi, ne-am aminti sa privim si partile frumoase.
Cat despre marile valori care nu sunt mediatizate, ce sa zic: da, e pacat. Dar in orice tara se vand mai bine scandalurile.
La multi ani tuturor mamelor!
Angela Gheorghiu nu se vinde bine, cel putin la noi.
Nu sunt comentarii despre Angela Gheorghiu, iar cele care sunt se leaga de ceea ce a spus Basescu.
Si chiar daca i-am face reclama tot nu s-ar vinde bine, “o asemenea prezenta trece neobservata”.
Orice lucru valorează atât cât este dispus altcineva să plătească pentru el.
T. Basescu este doar un actor.
In opina mea, un actor bun nu trebuie sa fie credibil ci sa atraga cat mai multa atentie si comentarii, adica sa se vanda bine (nu neaparat scump).
De exemplu, un clovn, fie el politic, nu e credibil, dar ne place cand face mici jonglerii si glume stupide.
Cat despre auto-denigrare, stim ca romanii sunt pesimisti si au umor negru. Sunt statistici care arata ca romanii sunt cam tristi. Iar umorul nostru negru nu e cea mai buna atitudine. Un exemplu de banc negru: “Romania e frumoasa, pacat ca e locuita!”.
In curând vom sărbători ziua independenţei României.
Timp de 70 de ani (1877-1947) România a sărbătorit ziua Independenţei la 10 Mai.
De ce sărbătorim azi Independenţa la 9 Mai?
Baza schimbării zilei este, după câte ştiu eu, Decretul 117/1975, prin care, se precizează că: la 9 Mai se sărbătoreşte ziua eroilor, “concomitent cu sărbătorirea Independenţei de stat a României”.
Justificarea pentru această dată, se datorează istoricilor epocii comuniste (unii traiesc şi azi si ocupa functii in Academia Romana!!!). Acestia au scris istoria noastră, după care se învaţă şi azi şi, se bazează pe faptul că la data de 9 Mai 1877 Mihail Kogălniceanu (ministrul de externe liberal), interpelat în parlament, a ţinut un discurs în care a spus printre altele: “…In stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar, d-lor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentanţei naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă!”
Tot atunci, Adunarea Deputaţilor a votat actul Independenţei, iar a doua zi actul a fost aprobat si de Senat.
Dar, o lege – şi în 1877 şi azi – intră în vigoare doar în momentul în care este promulgată de şeful statului.
La 10 Mai 1877 a fost proclamată ziua Independenţei României prin sancţionarea de către domnitorul Carol I, şi promulgată în Monitorul Oficial.
După părerea mea, o ţară nu-şi poate declara independenţa printr-un răspuns la o interpelare în Parlament.
Prinţul Carol a hotărât ca sărbătorirea Proclamării Independenţei să se facă pe 10 Mai, dar ştia că nu e suficient. A pregătit ţara pentru război. Independenţa s-a obţinut prin luptă pe câmpiile Bulgariei. Fără înfrângerea trupelor Otomane de către armatele româno-ruse, conduse o perioadă chiar de către Principele Carol, proclamaţiile şi declaraţiile ar fi rămas simple petice de hârtie, iar Principatele Unite ar fi rămas în cntinuare dependente de Poarta Otomană. (Pentru prima dată în istorie, o armată imperială – cea rusa – a fost pusă sub comanda unui comandant străin, şi acesta a fost Carol I – un roman!).
Sărbătorirea zilei Independenţei României intre anii 1948-1975 nu a fost posibilă, pentru că până în 1958 am fost ocupaţi de Armata Rosie, iar despărţirea de Moscova a însemnat de fapt „un travesti al comunismului naţional, stalinismul a rămas în funcţiune, ba chiar s-a întărit”.
Iar după acea dată, nu a fost considerată o zi importantă, chiar dacă Ceausescu a emis decretul 117 din 1975.
Şi ca să nu lege ziua Independentei de regalitate, a mutat (nejustificat), cu o zi această sărbătorire.
Astăzi, când mulţi stiu adevărul, adevăr respectat mai ales de ţările străine, sunt unii care, de teama reînstaurării monarhiei, vor ca românii să nu-l cunoască!
Trebuie ştiut că “…monarhia nu este opusul democraţiei, ci a republicii; opusul democratiei este dictatura. Astfel, există republici dictatoriale şi monarhii perfect democratice”
Este momentul să respectăm istoria adevărată! Nu putem pretinde să fim respectaţi de statele străine, atâta vreme cât noi înşine nu ne respectăm istoria!
Stelian Rotaru
In mod normal, as plonja direct in subiect, trecand peste partea de prezentare, dar conform sfaturilor doamnei psiholog de la liceu, sa sari peste “tine” nu este o optiune. Asadar, ma numesc Diana Gabara, sunt eleva in clasa a XII- a la C.N.” Vasile Alecsandri” din Galati, iar la inceputul acestui an scolar stiam ca voi da admitere la drept la Bucuresti. Imi placea. Credeam ca-mi place. De fapt, ii placea tatalui meu. In octombrie am constientizat ca nu era alegerea mea si ca singurul lucru care ma convinsese sa-l las pe tata sa ma indoctrineze era faptul ca eram indragostita de maniera de a se exprima a avocatilor: vorbeau despre gustarile dintre mese ca despre dezvoltarea societatii economice. Mi-am dat seama ca imi place arta comunicarii si imi plac oamenii care stiu sa captiveze cand vorbesc.
De atunci am tot intrebat, cautat, am mers la psiholog sa dau un “test de aptitudini”, am rascolit prin arhivele scolii si am dat de un titlu : SNSPA (parca auzisem ca e ceva cu stiinte politice.) Ce sa vedeti?! Nu era numai asta. Facultatea de comunicare si relatii publice! Asa da!
Vreau sa lamuresc un lucru: este o decizie gandita, datorata unor cautari riguroase si dialoguri cu mine insami. Nu-mi pasa daca suna bine, ma lasa rece daca facultatea este de stat sau este privata (habar n-am, nici nu vreau sa stiu).
Extrem de senina, inconstient de calma i-am comunicat DECIZIA tatalui meu (eram convinsa ca acordul meu in acest sens era suficient. Inca mai cred asta.) Reactia lui: inumana, reticenta, lipsita de orice forma de intelegere sau curiozitate; in plus, a exprimat o serie de prejudecati. Dupa mine, “a adus acuzatii nefondate”.
Decizie definitiva si irevocabila: “Daca nu dai la drept, nu o sa-ti dau bani nici de apa!! Ai inteles?! ” .
Pana acum am conturat un cliseu?! Se poate, dar daca pentru altii este o situatie de care au mai auzit sau un punct previzibil, pentru mine este viata mea si imi pasa prea mult de mine ca s-o vad ca pe un “asa se intampla de obicei”.
Asadar, mi-am permis un recurs (de departe se observa ca nu sunt facuta pentru drept, avand in vedere faptul ca nu stiu ca nu poti face apel la ceea ce se numeste “definitv si irevocabil”). Am cantarit experientele fostilor absolventi, ca sa am un feedback aparte la masa negocierilor si mi-am scris pe o foaie meserii posibile.
De asemenea, am cautat interviuri cu doamna Mihaela Nicola pentru ca imi aminteam ca citisem in vara un interviu care imi atrasese atentia, denumit “Ghid de recrutare” in care dumneaei vorbea despre abilitati, importanta atitudinii si primele campanii; ba mai mult decat atat, gasisem un raspuns intr-un interviu : “sunt profesionist in comunicare” (mi-a bubuit mintea! Pe diploma de licenta scrie “specialist in comunicare”-gasesc o diferenta notabila.) Am subliniat pasaje intregi din interviul acela, ma mai gandisem sa-i spun despre admitere ( “uite, vezi?! Este cu admitere!!”. Ar fi credibilizat facultatea ). Eram destul de optimista. Chiar si asa, seninatatea de la prima “infatisare” pierise. Imi iesea inima din piept in drumul din camera mea pana in sufragerie, dar aveam o mina calma si implicata.
“Tata, uite, as vrea sa-ti prezint mai in amanunt facultatea….”.
Raspuns sec :”Ce sa-mi prezinti tu ?!?!?!?!?! Tu nu ai idee pe ce lume traiesti! Faci dreptul si dupa-aia comunici tu ce vrei! (si laitmotivul) “Daca nu dai la drept, nu o sa-ti dau bani nici de apa!! Ai inteles?! ” .
De obicei, cand au loc astfel de polemici intre mine si tata (destul de dese pe parcursul anilor de liceu), eu ridic vocea si plang (cat se poate de sincer!) ca sa-mi impun punctul de vedere cu orice pret. De data aceasta m-am abtinut – citisem tot intr-un interviu ca “oamenii destepti invata din greseli”. Dar nici nu am stiu cum sa reactionez altfel.Cam pana aici cu desteptaciunea mea.
In acest punct ma aflu acum. Mie tot imi place domeniul comunicarii, ma implic la scoala in tot felul de proiecte, campanii, voluntariate. Chiar imi place! As sta zi si noapte sa lucrez la prezentari la organizari de evenimente caritabile (sunt cele mai frecvente). Cu toate acestea, nu stiu ce sa-i spun sau nu stiu cum sa transform “ Sunt orb. Ajutati-ma!” in “ Este o zi minunata si eu nu o pot vedea”. (Cred ca asta este destul de rau din moment ce mi-am propus sa devin profesionist in comunicare).
In mod cert va intrebati : “Bine, cum sa te ajut eu?!” As vrea sa va rog sa-mi dati un sfat, o idee, sa-mi spuneti daca am pornit pe un drum gresit sau macar sa-mi trimiteti un e-mail fara text sa stiu ca a citit cineva. Eu chiar vreau sa fac ce imi place in viata, sa ma trezesc dimineata si sa fiu entuziasmata de activitatile mele. Dar ceva nu fac bine si nu stiu ce este.
Daca veti citi acest e-mail, eu va multumesc din toata inima. Daca nu, eu tot va multumesc ca am avut cui sa–l trimit.
Diana Gabara