Un interviu foarte reusit despre calatorii, in opinia mea, e publicat azi de Razvan Pascu pe blog-ul sau. Subiectul: calatoriile mele 🙂 Pentru ca mi-a placut mult interpretarea lui, mi-am permis sa il preiau mai jos integral, dar puteti sa il cititi “in original” si pe www.razvanpascu.ro:
“Pe Marius Ghenea il stiu toti din lumea Business-ului. Este antreprenorul care pare ca nu doarme niciodata, construieste branduri rapid, investeste in afaceri destepte pe care le vinde apoi cu milioane de euro, preda cursuri de business, este unul dintre putinii business-angels din Romania (poate l-ati vazut si la emisiunea Arena Leilor pe TVR2) si, mai nou, lanseaza carti despre antreprenoriat.
Marius are o avere estimata de Forbes Romania la 20 milioane de euro, iar eu il apreciez de foarte mult timp pentru echilibrul pe care il pastreaza intre munca si viata personala, pentru ca este un calator inrait si pentru ca nu are aere de vedeta. Iar pentru ca pe acest blog am intervievat doar oameni pe care ii stimez foarte mult, astazi e timpul sa il cunoasteti si pe Marius Ghenea, care face parte din aceeasi categorie de oameni. Astazi vorbim despre calatorii, iar saptamana viitoare despre business.
1. In cate tari ai calatorit pana acum? Acum ceva timp citisem despre tine ca ai fost in peste 80 de tari.
Sincer, nu le-am mai numarat de la un anumit moment, dar cred ca intre timp sunt peste 100 (incluzand si anumite teritorii dependente sau autonome).
2. Ti-ai facut vreodata o socoteala cate zile calatoresti intr-un an?
Cam jumatate din timp, cred ca aceasta este o estimare destul de buna…
3. Care este cea mai placuta amintire dintr-o calatorie a ta?
Sunt multe amintiri placute din calatoriile mele, pe care le pretuiesc si care ma atrag in continuare in noi calatorii: un curcubeu deasupra Niagarei, leul pregatindu-se de atac in Kruger, Africa de Sud, diving cu manta-ray in Bora-Bora, un ritual polinezian maori in Noua Zeelanda, balenele in largul oceanului langa Boston, o scufundare cu marele alb in Oceanul Indian, laguna albastra termala din Islanda, revelionul alb de la Rio, o degustare de whisky in Speyside, Scotia, o degustare de sampanie in Champagne, pietele din Bangkok noaptea, baia exterioara de la un hotel japonez traditional langa Fuji-Yama, viteza cu un snowmobile pe un lac inghetat in Laponia, plajele si lagunele incredibile din Maldive si multe, multe altele.
4. Care este locul care ti-a placut cel mai mult in lume?
Hawaii este dupa mine cea mai completa experienta turistica. Are de toate, atat infrastructura si siguranta tipica unui stat american (de fapt, probabil este cel mai sigur stat american) si in plus tot exotismul unei insule (mai precis al unui arhipelag) polinezian din Pacific. Imi place mult si Bali, care are in plus si experiente culturale si istorice remarcabile (dar care nu este la fel de sigur si nu are aceeasi infrastructura).
5. Calatoresti pe cont propriu sau mergi prin agentii de turism cu totul organizat de acasa?
In general, pe cont propriu. Am ajuns sa fiu destul de detaliat in alegerea diverselor itinerarii, asa ca pentru a putea realiza exact ceea ce imi doresc, de cele mai multe ori fac rezervarile pe cont propriu.
6. Ce alegi oricand: lumea araba sau civilizatia asiatica?
Civilizatia asiatica este cea care ma fascineaza. Cu siguranta, si lumea araba are magia ei, coloritul ei si foarte multe lucruri interesante de vazut, dar ceea ce imi place cu adevarat la civilizatia orientului indepartat este dedicatia oamenilor de acolo pentru un serviciu excelent, care te face sa te simti foarte bine. Este un profil cultural al persoanelor din acea zona de a oferi nu doar un serviciu cu un zambet, ci de a pune toate eforturile lor in scopul satisfactiei oaspetilor, a turistilor, iar asta face diferenta. In afara de acest aspect, atat lumea araba, cat si cea a orientului indepartat, au foarte multe lucruri de oferit in ceea ce priveste istoria, arta, cultura.
7. Merita sa strang bani ca sa imi fac nunta in Bora Bora?
Da, cred ca merita. Pentru noi a fost un moment deosebit, la care ne gandim si acum cu placere, la multi ani distanta. De fapt, calatoria in sine pana acolo este destul de scumpa, ceremonia propriu-zisa nu inseamna foarte multi bani in plus. Evident cu conditia sa nu vrei sa iti aduci si toti prietenii si rudele in Bora-Bora pe cheltuiala ta, cu aceasta ocazie
8. Nu am facut niciodata scufundari. Stiu ca tu esti pasionat de asta. Cum te simti sub apa?
Excelent, desi sunt si aici tot felul de reguli si de conditii. Uneori, in functie de starea ta si de starea apei, experienta poate fi mai putin placuta (de exemplu daca este curent puternic, sau daca vizibilitatea este redusa, sau daca ai mancat sau baut prea mult inainte de scufundare). Oricum, in conditii normale, poate fi o placere pentru aproape orice persoana, chiar si pentru persoane care nu sunt foarte sportive, chiar si pentru persoane cu diverse dizabilitati: apa creeaza un anumit tip de echilibru, trebuie doar sa plutesti, nimic mai mult. Iar intrarea sub apa, la cateva zeci de metri, inseamna de fapt intrarea intr-o alta lume. Pacat ca nu se poate sta mult mai mult sub apa (in general scufundarile tipice dureaza pana la o ora).
9. Cand pleci intr-o calatorie ai un buget limitat sau sky is the limit?
Nu imi setez un buget, insa sunt destul de atent cu privire la ce anume cheltuiesc, asa incat niciodata nu am avut surprize bugetare. Pur si simplu incerc sa fac diferenta intre niste costuri rezonabile de calatorie si acele costuri nejustificate, pe care le faci doar din snobism sau uneori din necunoasterea valorii reale a unor produse sau servicii turistice. Este interesant din acest punct de vedere de remarcat faptul ca, pe masura ce calatoresti mai mult, platesti din ce in ce mai putin pe aceleasi servicii (desi intr-un fel este normal, pentru ca poti beneficia de tot felul de avantaje ale unui calator frecvent, de la upgrade-uri pana la discount-uri care nu sunt accesibile pentru alti calatori).”