ZF IT Generation-Marius Ghenea, managing partner Fondul Catalyst România II a strâns deja 30 mil. euro din ţinta de 50 mil. euro şi discută pentru atragerea de fonduri şi cu bănci şi fonduri de pensii

2021-02-19 11:15:27
|
Marius Ghenea - ZF IT Generation-Marius Ghenea, managing partner Fondul Catalyst România II a strâns deja 30 mil. euro din ţinta de 50 mil. euro şi discută pentru atragerea de fonduri şi cu bănci şi fonduri de pensii
Articol preluat din Ziarul Financiar, 2 feb 2021, Autor: Adrian Seceleanu
Al doilea fond Catalyst dedicat start-up-urilor IT&C şi media se uită doar la proiecte care generează venituri cu o rată de creştere de minim 40-50% pe an.

Catalyst România, susţinut de 3TS Capital Partners, a strâns deja de la investitori privaţi şi de la Fondul European de Investiţii (FEI) 30 de milioane de euro pentru noul fond dedicat finanţării companiilor din tehnologie, media şi telecom, iar pentru a ajunge la dimensiunea finală, estimată acum la 50 mil. euro, sunt purtate discuţii inclusiv cu bănci şi cu fonduri de pensii.

„Deja suntem acum la al doilea closing şi discutăm cu încă şi mai mulţi asemenea investitori, evident şi cu inves­titori instituţionali. În primul closing deja avem ca şi investitor important EIF – Fondul European de Investiţii, care a făcut un angajament de 15 milioane de euro în fondul nostru, şi în acelaşi timp în această perioadă, până la closingul final, discutăm în România cu bănci, asset managers şi fonduri de pensii, care cu toţii ar fi interesaţi să investească în măsura în care găsim posibilitatea să acomodăm con­diţiile pe care le au ei şi care uneori sunt mai restrictive în ceea ce priveşte inves­ti­ţiile, mai ales fondurile de pensii“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Gene­ration Marius Ghenea, managing partner pentru Fondul Catalyst România II.

În fond au mai pus bani şi antreprenori locali – cum ar fi fondatorii companiei Fan Courier dar şi Radu Georgescu de la Gecad sau Radu Hasan, fondatorul SmartBill. De notat este că Hasan a primit bani de la primul fond Catalyst pentru compania sa, vândută între timp. „Noi suntem în această situaţie foarte frumoasă şi deocamdată unică în România pentru că suntem primul admi­nistrator de fonduri care a ajuns la a doua generaţie de fond – am avut Catalyst România I şi acum am lansat în luna decembrie Catalyst România cu fond II. Vom capitaliza toată experienţa pe care o avem din primul fond, lansăm acum acest fond care este mai mare, vom ajunge probabil la el cu o capitalizare de 50 mil. euro. Pentru acest fond mai mare am făcut deja un prim closing la 30 mil. euro iar apropo de investitorii care au venit alături de noi mai sunt şi alte exemple: Radu Hasan – fondatorul de la SmartBill este un exemplu dar mai sunt şi alte exemple pentru că au mai fost şi alţi fondatori care au investit alături de noi sau alături de care noi am investit în primă instanţă şi am făcut dezvoltare de business împreună iar ei investesc alături de noi. Un alt exemplu frumos de investitor care a fost cu noi în primul fond şi este cu noi şi în al doilea fond este Radu Georgescu – Gecad, un om absolut extraordinar şi cu un track record absolut extraordinar pe zona de IT românească. În plus investitori în fondul nou sunt, aşa cum era probabil de aşteptat, antreprenori români care au deja succes – fie au făcut exituri şi au sume de bani disponibile, fie au dezvoltat companii mari care din câştigurile, profiturile anuale care pot fi repartizate în dividende pot să coinvestească alături de noi, şi atunci au venit ca investitori în al doilea fond. Un exemplu interesant şi un trio extraordinar este cel al fondatorilor de la Fan Courier, toţi cei trei din Fan – Felix, Adrian şi Neculai.“

Fondul are în plan să investească în 15 – 16 companii, care nu vor fi doar din România, a explicat Marius Ghenea.

„În ceea ce priveşte diversificarea ca număr de companii şi geografie ne uităm la un total de investiţii în 15-16 companii – faţă de primul fond prin care am investit în 10 companii. Deci investiţiile în companii vor fi ceva mai mari şi numărul de companii va fi ceva mai mare, ceea ce asigură o diversificare mai bună. Geografic vorbind tot România va fi centrul nostru de interes şi focalizarea noastră va rămâne pe România dar avem posibilitatea să investim şi în ţările din regiune – Ungaria, Serbia, Moldova, Ucraina, poate alte ţări din Balcanii de Vest. În ceea ce ne priveşte suntem focalizaţi şi concentraţi pe piaţa din România unde vedem suficiente oportunităţi“.

Cum arată compania ideală pentru a lua bani de la noul fond? Trebuie să aibă venituri de nişte ani şi să crească rapid, a explicat Marius Ghenea. „Ca stadiu de business ne uităm la companii care au deja venituri în gama o jumătate de milion de euro şi care au 2-3 ani de istorie, de activitate operaţională. Este ceva foarte important pentru că uneori se percepe greşit acst nivel de investiţii – noi nu investim niciodată în companii care nu au deja tracţiune pe venituri şi pe clienţi, deci niciodată în companii care sunt înainte de faza de generare de venituri sau în faza de prototip. Investim numai în companii care sunt deja pe piaţă şi care au deja nişte rezultate pe piaţă şi în acelaşi companii tinere, nu neapărat cu ani foarte mulţi de existenţă, companii care fie au un ritm de creştere foarte mare fie posibilitatea de a generea un asemenea ritm de creştere dacă primesc infuzii de capital iar ritmul de creştere necesar este undeva la minim 40-50% pe an, la care ni se pare interesant să investim într-o asemenea companie. Evident ne interesează echipe excelente, în primul rând ne uităm la oameni şi la echipe aşa cum eu întotdeauna am făcut ca investitor şi ca business angel şi de asemenea ca antreprenor.“

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *