Două Proiecte de Suflet. La Pachet.

2021-04-20 09:43:16
|
Marius Ghenea - Două Proiecte de Suflet. La Pachet.

După cum probabil știți, am fost și rămân preocupat de dezvoltarea sănătoasă și durabilă a mediului de business din România, implicându-mă ȋn numeroase proiecte educaționale prin care să-mi aduc modesta contribuție la creșterea nivelului de cunoștințe și competențe antreprenoriale și manageriale. Voi vorbi despre două dintre ele, ambele – proiecte de suflet:
Am aniversat recent 10 ani de la lansarea primei ediții a cărții Antreprenoriat – Drumul de la Idei către Oportunități și Succes in Afaceri, o carte despre care ȋmi place să cred că a pus, ȋn acest interval de timp, câteva cărămizi la construcția ecosistemului antreprenorial românesc, mai ales că, fiind deja distribuită ȋn peste 60.000 de exemplare, fiind de asemenea prezentă ȋn multe biblioteci publice și private din licee, universități sau din companii, a fost probabil citită de peste 100 mii de români interesați de antreprenoriat. Cu ocazie acestei aniversări am lansat, cu ajutorul Evrika Publishing, ȋn condiții grafice excepționale, o ediție specială a cărții, care conține mai multe testimoniale și referințe sau gânduri de la oameni importanți din antreprenoriat, educație și din societatea civilă din România, astfel că poate fi un volum interesant de colecție pentru cei care sunt implicați ȋn antreprenoriat sau ȋn business in general.
Ne apropiem de aniversarea a 10 ani și cu celălalt proiect – programul de dezvoltare a competențelor manageriale BusinessDrive, un mini-MBA organizat ȋmpreună cu Dragoș Popescu (DIAGMA), trainer și consultant de business cu multă experiență. Programul, ce folosește o aplicație interactivă de simulare de business, se apropie vertiginos, cu cele peste 40 de ediții open și in-house, de fanionul a 1000 de absolvenți și a adus alături o comunitate vibrantă de antreprenori, manageri, oameni de business activi ȋn România, dar și ȋn Franța, Irlanda, Ungaria și Republica Moldova.
Am decis ca, pentru un timp limitat, să pun ȋmpreună aceste două soluții de dezvoltare, pentru cei interesați. Astfel, voi fi bucuros să ofer volumul aniversar Antreprenoriat – 2011-2021, cu autograf, celor care se ȋnscriu până pe 1 Mai la sesiunea din 24-28 mai a programului mini-MBA BusinessDrive. Găsiți aici detaliile de ȋnscriere și vă aștept să discutăm ȋmpreună despre management și antreprenoriat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *