Despre eroi si morminte, de Ernesto Sabato

Poveste de dragoste si nebunie, tratat despre orbire si relatarea cvasi-istorica a fugii si mortii lui Juan Lavalle, amestecate intr-o singura carte, al doilea (penultimul si probabil cel mai important) roman al lui Ernesto Sabato, publicat la prima sa editie in 1961. Sabato, un perfectionist al scrisului, a refacut apoi parti din carte, mai ales partea care cuprinde “Darea de seama despre Orbi”, si astfel noile editii ale cartii contin diferente de text. Martin, un tanar de 19 ani din Buenos Aires se indragosteste de Alejandra, fiica lui Fernando Vidal, care face parte din vechea generatie argentiniana. Povestea de dragoste are accente de nebunie si, in fapt, romanul se incheie si incepe (sau e prefatat) chiar de relatarea crimei din familia Vidal, o relatare extrasa dintr-un articol de ziar de la rubrica indragita in mod deosebit de Martin, “criminalistica”. Alejandra isi ucide tatal cu 4 focuri de revolver, dupa care da foc casei si se sinucide in flacari. Aceste teme ale nebuniei, orbirii si alte teme similare revin obsesiv in literatura lui Sabato, care pare sa fie “un cercetator al raului din oameni” (asa cum mentioneaza chiar personajul Fernando in acea ciudata “Dare de seama despre Orbi”). Din acest punct de vedere, desi la mare distanta in spatiu si timp, Sabato sta alaturi de Dostoievski care si el cauta in a lui Crima si Pedeapsa (si in alte lucrari) sursa raului din om si din societate. Daca adaugam peste aceste doua povesti paralele ale cartii si pe cea tragica a fugii, uciderii si trecerii peste granite a corpului lui Juan Lavalle, erou argentinian al razboiului de eliberare a Americii de Sud din prima parte a secolului XIX, avem imaginea unui roman extrem de dens, poate un rezultat firesc al faptului ca Sabato, desi a scris mult, a publicat putin, doar trei romane in total, intr-un interval de cateva zeci de ani. Sabato, ca si alti scriitori perfectionisti (Cioran, de exemplu), a ars sau a distrus majoritatea manuscriselor sale, asa ca numai o mica parte a fost vreodata publicata (parca o contrazicere flagranta a frazei lansate de Bulgakov, conform caruia “manuscrisele nu ard”).