To the lighthouse, de Virginia Woolf

“Spre far” este cea mai puternic autobiografica opera literara a Virginiei Woolf. Romanul e bazat atat pe propriile ei experiente din perioada copilariei cat si pe explorarea vietii si relatiilor ei adulte, cu problematica respectivei perioade legate de casatorie, nestatornicia relatiilor adulte (mai ales in comparative cu cele din copilarie), schimbarea claselor si a structurilor sociale in Marea Britanie intr-un interval de timp care incepe inainte de Primul Razboi Mondial si se termina putin dupa terminarea acestuia. Povestea din “Spre far” graviteaza in jurul familiei Ramsay si vizitele acestei familii in Scotia, in insula Skye, incepand cu 1910 si pana in 1920. Romanul continua si chiar imbogateste traditia modernista pe care am intalnit-o la contemporani de-ai sai modernisti ca Joyce sau Proust, cu o structura a naratiunii in care de multe ori, intriga propriu-zisa ramane pe locul doi, complet marginalizata de introspectii filosofice ale personajelor (sau ale autoarei, numai in partea a doua). Fara un narator care care sa modereze aceste fluxuri personale de gandire constienta, o mare partea a cartii nu are un “ghid” cu privire la personaje, astfel incat cititorul are in acelasi timp o sarcina complicate (trebuie sa judece aceste opinii ale personajelor din punct de vedere moral) dar si interesanta, pentru un cititor avizat care intelege aceasta dezvoltare a caracterelor pe parcursul romanului. Oricum, pentru majoritarea cititorilor, acest tip de abordare a stilului literar genereaza o carte destul de dificil de citit, din cauza meandrelor introspectiei, o cartea care poate parea in plus arida, in lipsa unei actiuni consistente si in lipsa substantiala a dialogului.