Scrisori catre un tanar romancier, de Mario Vargas Llosa

Cu aceasta carte (courtesy of a friend), revin la unul dintre scriitorii mei favoriti, Mario Vargas Llosa. Cel care a dat literaturii sud-americane romane extraordinare precum Orasul si Cainii, Casa Verde sau Razboiul Sfarsitului Lumii si ar fi putut da, cred eu, chiar si un presedinte mediocru pentru Peru, daca nu ar fi fost invins in alegeri de Fujimori, face prin “Scrisori catre un tanar romancier” o incursiune sui-generis in tehnica literara, a scrierii romanelor in particular, dar mai ales in intelegerea flacarii care ii mistuie pe creatorii de opera literare (in cartea lui Llosa, aceasta “flacara” este asemanata cu o tenie, insa aceasta alegorie nu mi s-ar parut cea mai fericita, sau in orice caz in romaneste nu mi s-a parut ca suna foarte inspirat). Analiza, in 11 capitole tip “curs de tehnica literara” camuflate sub forma unor “scrisori catre un tanar romancier” imaginar, catre un posibil ucenic al maestrului, trece de la modul cum pasiunea pentru literatura mistuie din interior (alegoria teniei) dar si din exterior (povestea catoblepasului) catre elemente specifice ale constructiei literare, cum ar fi timpul, spatiul sau “realitatea” fictiunilor scrise. Asa cum am inteles-o eu, cartea este o “lectie de literatura” pur si simplu, desi pentru un pasionat de literatura poate fi mai mult decat atat, dand sensuri noi si spectaculoase anumitor opere literare clasice (de la Madame Bovary pana la Ulysses) dar in plus introducand atentiei cititorului roman nume mari ale literaturii latino-americane ca Bioy Casares, Julio Cortazar sau Juan Carlos Onetti.