Marius Ghenea

Nu am pretentia ca am adunat aici cele mai importante carti de business scrise vreodata, dar sunt cateva dintre cartile care mi s-au parut mie cu adevarat remarcabile si din care cred ca am invatat cate ceva util despre business

O carte excelenta, cea mai buna, cea mai completa si cea lipsita de clisee carte de business pe care am citit-o dar care “sufera” inca din titlu din cauza traducerii in romana (motiv pentru care va recomand sa incercati sa cititi direct versiunea originala in engleza). In ceea ce priveste traducerea, nu sunt de vina traducatorii, in schimb exista pentru cartile de business in engleza cateva obstacole majore de a le transpune corect, concis si in acelasi timp cat mai professional in limba romana. Un obstacol major este faptul ca sloganurile englezesti de business nu sufera traducere (cel putin, nu in romana, dar aceeasi problema am constatat-o si cu alte limbi). Nu poti pur si simplu traduce “Good to Great”, iar “Excelenta in Afaceri”, desi sugereaza ideea titlului original, nu are absolut nicio legatura cu sloganul “Good to Great”. In plus, multe dintre cuvintele pe care le folosim deja curent in business sunt folosite si in Romania tot in limba engleza, chiar daca nu au fost preluate de DEX ca si neologisme inca. Si atunci, traducatorii au doua variante: sa umple cartea cu foarte multe neologisme “neomologate” de Academie (ceea c ear fi formal incorrect) sau sa incerce sa traduca absolut orice asemenea termen in romana, ceea ce este iarasi sortit esecului. Nu in ultimul rand, problema este ca o carte de 200 pagini in engleza, tradusa in romana (mai ales cu toate perifrazele necesare pentru traducerea diverselor cuvinte englezesti internationale de business) ajunge del 350 pagini si devine, astfel foarte greu de parcurs. Oricum, ca sa revin la substanta cartii, mesajul este simplu si este adresat tuturor afacerilor si tuturor oamenilor care fac business (antreprenori sau manageri): un business poate fi bun sau poate fi excelent. Iar “excelent” nu este un grad mai inalt decat “bun”, excelent este OPUSUL notiunii de bun (sau, cum am spune pe romaneste. “bunicel”, “acceptabil” sau “merge”). Iar apoi, Jim Collins ia tot felul de aspecte ale business-ului si incearca sa identifice ce face diferenta intre mediocritate si excelenta. Spre deosebire de un “Purple Cow” care sa concentreaza excesiv pe acea idee unica si nemaintalnita, spre deosebire de cartile de business care direct sau indirect (vezi cartile lui Jack Welch) ridica in slavi rolul unei persoane providentiale intr-o companie, Jim Collins are o abordare mai rezonabila si diseca factorii care pot contribui la excelenta in afaceri. Ca sa ajunga sa faca o asemenea “disectie” Collins a facut un studiu pe un numar total de peste o mie de companii, timp de 5 ani, din care, la final, numai vreo 10 au intrat in categoria “great businesses”. Ceea ce arata cat de greu este totusi pentru o companies a ajunga acolo. Dar nu imposibil. Cititi si poate si afacerea voastra va deveni excelenta, asta bineinteles daca nu este deja acolo

Si aproape ultima saptamana a povestii acestei calatorii. Am parcurs deja vreo trei sferturi din circumferinta terestra, trecand in cursul ultimei saptamani prin Fiji, in sudul Oceanul Pacific, si oprind acum in L.A. pe coasta de vest americana, inainte de intoarcerea in Europa. Si pentru ca am spus Fiji, trebuie sa mai spun inca o data “rusine Vodafone Romania”, pentru ca nu au roaming in Fiji. O insula (de fapt un arhipelag destul de mare intins pe aproape o mie de kilometri de la nord la sud si cam tot atat de la est la vest) pe care timpul pare sa fi stat in loc (ceea ce e si bine, si rau in acelasi timp).

Totul se misca foarte incet (inclusiv localnicii, care atunci cand ii intrebi de ce dureaza atat de mult spun razand “we`re working on Fiji time”), in plus nici pe drum lucrurile nu merg mult mai bine, viteza legala maxima pe sosea in toata insula (ma refer aici la insula cea mai mare, Viti Levu) este de 80km/ora, ceea ce, pentru un european care este deja usor iritat de limitele de viteza de 120-130/ora de pe autostrazile europene, pare foarte incet. (more…)

O saptamana dedicata literaturii latino-americane, in principal realismului magic

O carte tulburatoare, in care maretia, sordidul, magia, mizeria, decaderea fizica si psihica sau dragostea si ura se imbina intr-un mod in care numai Marquez putea reusi sa le imbine, intr-o abordare tipic latino-americana, intr-o carte care, altminteri, descrie ultimii ani de viata (evident nu in sens strict biographic) ai celui mai important conducator din America de Sud al tuturor timpurilor, Simon Bolivar, eliberatorul multor tari latino-americane de sub dominatia spaniola, la inceputul secolului XIX. Ca o regula implacabila, cartea vrea parca sa demonstreze ca dupa marire, urmeaza decaderea, iar in cazul lui Bolivar aceasta a fost (istoric vorbind) teribila, el murind de tuberculoza, in saracie, in Columbia, fara sa fi putut ajunge la vasul care l-ar fi dus in Europa, la numai 47 ani! Aceasta este perioada descrisa de romanul lui Marquez, care preia majoritatea factuala istorica a ultimilor ani ai lui El Libertador, insa o prelucreaza artistic astfel incat, spre exemplu, drumul de la Bogota catre Marea Caraibelor devine o epopee, practic firul central al povestii. Un alt exemplu este tentativa de asasinat asupra sa care a existat in realitate, in 1828, cand Manuela Saenz, iubita lui, il ajuta sa scape (in roman, apare o scena asemanatoare, insa plasata in 1830, pe drumul catre orasul Honda, cand petrecand o noapte cu jamaicana Miranda, Generalul se intoarce si isi gaseste garda de corp ucisa, in locul lui). Acest destin tragic m-a facut sa ma gandesc putin la Nicolae Balcescu, un om probabil la fel de important pentru istoria romanilor cum a fost Bolivar pentru cea sud-americana, un om care a murit in mizerie si tot de tuberculoza, la doar treizeci si ceva de ani, in Sicilia, departe de tara (spre deosebire de El Libertador care incerca sa plece din tara spre Europa si nu a mai reusit, Balcescu voia sa se reintoarca in tara si nu a mai putut).

O saptamana dedicata literaturii latino-americane, in principal realismului magic

Ca in fiecare roman al sau, Coelho ne poarta si acum intr-o aventura metaforica (am putea spune chiar metafizica; ca o curiozitate, intr-o librarie din SUA am gasit cartile lui Coelho adunate toate in sectiunea “metaphysics”, alaturi de zona cartilor religioase, desi eu l-am vazut intotdeauna pe scriitor ca pe un romancier si eseist) in cautarea unei semnificatii mai profunde in si pentru viata, in conditiile existentei moderne invadate de rutina, conventii, conformism si complexe. Veronika este o tanara care la 24 ani decide sa moara, desi are tot ce i-ar trebui: este frumoasa, inteligenta, are un prieten, o familie, un job bun. Poate nu intamplator, Veronika este din Slovenia, o tara care nu este “nici Est, nici Vest” dar care reprezinta destul de bine Europa de azi, cu lucruri bune si cu lucruri rele. Dupa ce inghite un tub de pastile, incercand sa se sinucida, se trezeste pe un pat al spitalului de nebuni cu informatia de la medici ca nu mai are de trait decat cateva zile. Moment in care, asa cum era de asteptat, Veronika incearca sa se agate de aceste ultime zile de viata. De la extazul suicidului pana la agonia ultimelor zile, Veronika traieste o drama extraordinara. Pentru cititor, este o pledoarie superba in favoarea vietii si a valorilor umane fundamentale.

O saptamana dedicata literaturii latino-americane, in principal realismului magic

Una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Mario Vargas Llosa transforma istoria vietii lui Paul Gauguin (si intr-o abordare paralela, pe cea a bunicii sale, Flora Tristan) intr-o eterna cautare a unui paradis apropiat, dar imposibil de atins. Cu fiecare pagina a cartii, solutia acestei probleme a atingerii paradisului devine tot mai clara: nu vom putea intra in paradis atat timp cat ideile noastre sunt aplicate mecanic si obsedant, chiar daca acele idei de la care am plecat sunt generoase. In cazul lui Paul Gauguin, e vorba de ideea eliberarii de o lume burgheza contaminata, putreda, prin fuga in Tahiti (intr-adevar, din proprie experienta pot sa confirm ca Polinezia Franceza este probabil destul de aproape de ceea ce ne-am putea imagina ca un “paradis terestru”). Dar aceasta idée esueaza lamentabil prin abordarea obsedanta si obsedata, iar ceea ce era la inceput sursa fortei creatoare a artistului Gauguin, devine la final piatra lui funerara. Aceasta lectura este recomandata in asociere cu sau dupa o calatorie in Tahiti, Bora-Bora sau celelalte insule exotice din Pacificul de Sud.

O saptamana dedicata literaturii latino-americane, in principal realismului magic

Primul dintre cele trei romane ale lui Sabato, “Tunelul”, scris in 1948, este si cartea care l-a facut faimos pe scriitorul argentinian (au urmat la distanta destul de mare, mai precis exact 13 ani intre un roman si altul, Despre Eroi si Morminte in 1961 si Abaddon Exterminatorul in 1974). Desi un cercetator valoros in domeniul fizicii nucleare, dupa intalnirea cu artisti parizieni de avangarda in perioada care a urmat imediat dupa al doilea razboi mondial, Sabato incepe sa scrie,si scrie excelent. Tunelul este construit in jurul obsesiei logicii dar si al obsesiei in general a unui pictor numit Juan Pablo Castel pentru Maria Iribarne, o femeie casatorita cu un orb de care pictorul se indragosteste si pentru care face apoi o fixatie ce va duce, in cele din urma, in mod tragic, la uciderea femeii din cauza unei suspiciuni de adulter (chiar daca nu el era barbatul femeii, ci orbul). Iar acesta este tunelul pe care il “sapa” in mod metaforic eroul principal. Alte tuneluri sunt cele pe care cei doi indragostiti le sapa fiecare separat, pentru a ajunge la celalalt, dar ceva nu merge bine si ei nu se intalnesc,ci sapa in sens opus, in paralel. Cu privire la crima, nu v-am dezvaluit mare lucru, deoarece spre deosebire de romanele politiste, acesta incepe cu fraza “e de ajuns sa va spun ca sunt Juan Pablo Castel, pictorul care a ucis-o pe Maria Iribarne”, asa ca stim din prima fraza care este dezondamantul (evident, se poate si mai repede, dupa cum ne-a demonstrat-o tot un scriitor sud-american urias, Marquez, in a lui “Cronica unei morti anuntate” care indica inca din titlu ce se intampla la final). Temele majore ale romanului lui Sabato sunt dezumanizarea tipica din societatea moderna (sa nu uitam ca actiunea se petrece in plin avant “peronist” in Argentina), dragoste vs. singuratate si foarte pregnanta in acest roman, tema rolului logicii (eroul principal ia tot timpul decizii bazate pe logica, uneori pe un exces de logica,alteori decizand “sa nu ia nici o decizie”, de exemplu atunci cand o urmareste pe Maria, de care se indragostise sau, mai precis, devenise obsedat de ea). Sunt teme pe care le regasim,reluate si de ceilalti mari autori latino-americani, in moduri diferite si in interpretari care depind de perioada istorica si de tara (Garcia Marquez sau Vargas Llosa, ca sa dam cele mai importante nume care ar putea sa stea alaturi de Sabato pe acest “podium” literar sud-american). Si inca o nota despre aceasta carte: versiunea in limba romana beneficiaza de traducerea, ca de obicei excelenta, a lui Darie Novaceanu, cel care merita tot respectul nostru pentru ca, aproape de unul singur, prin numeroasele traduceri superbe din limba spaniola a unor mari scriitori hispanici si latino-americani, a adus aceste opere remarcabile la indemana cititorului roman. Cum ar spune tanara generatie Internet, “respekt”!