Problemele Europei, redescoperite

Saptamana trecuta, Capital a publicat un material editorial pe care il scrisesem cu cateva saptamani in urma, dar care isi pastreaza, cred eu, actualitatea. Pentru ca daca vorbim de problemele Europei si de problemele posibile pentru Romania in acest context, trebuie sa analizam situatia in mod echilibrat, fara isterii ca cele pe care le vedem, din pacate, prea des in titrajele folosite de presa scrisa si mai ales de posturile TV, ce dau senzatia ca suntem in ajunul Apocalipsei, cel putin. Chiar azi am vazut un titlu de presa care ar fi hilar, daca nu ar fi in acelasi timp total gresit si panicard. Titlul respectiv era “mai avem bani doar pentru 4 luni”, bazat pe o declaratie a unui oficial BNR care spusese de fapt ca Romania, respectiv Ministerul Finantelor, detine rezerve de bani suficiente pentru 4 luni de plati, ceea ce da Romaniei o pozitie buna de negociere pe pietele financiare, pentru ca in aceste patru luni sume noi vor intra in trezoreria Finantelor, din impozite, taxe, investitii, privatizari, etc., adica vorbim de o analiza de cash-flow, nu una de disponibilitati totale de cash la Finante. Iata mai jos materialul editorial respectiv, care poate fi citit si in Revista Capital:

Saptamana aceasta (nota mea ulterioara: e vorba de saptamana demisiei lui Berlusconi, care a inceput luni, 12 noiembrie), toate revistele importante de business (Time, Newsweek, The Economist, etc.) l-au avut pe coperta pe playboy-ul italian Silvio Berlusconi. Asemanat fie cu Don Giovanni, fie cu alte personaje tragi-comice italiene clasice, fostul premier italian a beneficiat, in ultimele zile, de mai mult spatiu mediatic decat, poate, in intreaga sa cariera politica. Multi s-au grabit sa ii identifice problemele, erorile, care, chipurile, au dus Italia in pragul falimentului. Personal nu sunt de acord cu aceasta viziune publicistica, deoarece ca si Grecia (ca si alte tari din Uniunea Europeana), Italia are probleme foarte vechi, dintre care unele pot fi trasate, istoric, inca de la infiintarea Uniunii (pe atunci Comunitatea Europeana, al carei membru fondator a fost desigur si Italia, practic unul dintre cei trei piloni importanti ai Comunitatii, alaturi de Germania Federala si Franta).

Aceeasi poveste e valabila si pentru Grecia: problemele Greciei nu au inceput de ieri de azi, ci de cateva zeci de ani, mai precis din perioada accesiunii Greciei la Uniunea Europeana, la inceputul anilor 80. Datorii uriase, de peste 100% din PIB, asa cum au acumulat Grecia sau Italia, nu s-au realizat in ultimii ani, ele erau acolo din perioade mult mai vechi. De ce Uniunea Europeana nu a avut o problema cu aceste datorii mai demult, dinainte de criza, ramane inca un mister. Cum au putut tarile mari contribuitoare la bugetul UE, ca Germania sau Franta, sa admita asemenea nivele de indatorare pentru tari ca Grecia, Italia, Portugalia sau Irlanda (toate cu peste 100% din PIB), e greu de inteles. O explicatie ar putea fi faptul ca aceste tari mari insele (Franta sau Germania), au acumulat deficite semnificative, cu datorii guvernamentale de ordinul 75-100% din PIB-urile lor, in acesti ultimi ani (ceea ce, in termeni absoluti, cel putin pentru Germania, inseamna sume uriase, mult mai mari decat pentru orice alta tara europeana). Ce e drept, daca facem o comparatie cu SUA, care a ajuns ca nivel al datoriei la peste 100% din PIB-ul american, putem spune ca in Europa, in medie, nu stam chiar atat de rau.

Dar aici apare principala fractura logica legata de progresul economic si social: oamenii din intreaga lume ar trebui sa poata trai mai bine pe baza cresterii economice reale, pe baza cresterii productivitatii, pe baza inovatiilor creatoare de valoare, nu pe baza creditelor si indatorarii in exces a statelor (dar si a zonei non-guvernamentale, private). Unde este Romania din acest punct de vedere? Surprinzator de bine, cu o datorie guvernamentala care ne plaseaza in prezent intre cele mai scazute patru tari din Uniunea Europeana, ca si procent din PIB. Cum folosim acest atu? Mai deloc, din cate vedem in aceasta perioada. Romania ar putea fi, in criza actuala, un liman sigur, ferit de riscuri pentru investitorii din intreaga lume, tinand cont de indatorarea relativ mica, de piata financiara stabila, de randamentele monetare foarte bune pe leu, de costul relativ redus al fortei de munca, de apartenenta non-EMU la EU, si de alte avantaje cu care putem sa fim convingatori.

Pe partea cealalta insa, avem in continuare un regim fiscal si politic extrem de volatil si arbitrar, care ii ingrijoreaza pe aceiasi investitori, asa ca pana nu rezolvam aceasta problema, nu cred ca vom vedea investitii in crestere in Romania. Iar pana rezolvam problema impredictibilitatii fiscale si a credibilitatii guvernamentale, s-ar putea ca datoria sa creasca mult, piata financiara si monetara sa redevina volatile, astfel incat sa pierdem avantajale principale pe care le avem in prezent, ca si magnet pentru investitori…