Arcul de Triumf, de Erich Maria Remarque

Povestea chirurgului Ravic, un apatrid german refugiat in Paris in timpul celui de-al doilea razboi mondial, care incearca sa supravietuiasca in toata nebunia ultimilor ani ai deceniului patru, si care, cunoscand-o pe Joan, o actrita posibil sinucigasa devenita prietena sa, incepe sa vada mai mult in viata chiar in acele conditii vitrege, readuce in minte problemele pe care autorul insusi le-a avut cu tara sa natala, Germania, unde deja din 1933 (an fatidic pentru Germania si Europa, in care Hitler vine la putere) cartile sale sunt arse si interzise, iar el trebuie sa ia calea exilului (mai intai in Elvetia si apoi in SUA). Desi german si catolic din tata in fiu, Remarque este acuzat de propaganda nazista ca e de fapt descendentul unor evrei francezi, asa ca intra in randul milioanelor de europeni care vor fi aruncati dintr-o parte in alta de valurile nebuniei fasciste. Iata de ce, povestea lui Ravic este una in care se simt influentele propriei experiente de viata a autorului. Probabil ca, la multi scriitori, aceasta experienta personala si acest transfer autobiographic ajuta la generarea unor opera literare majore. De fapt, in ceea ce-l priveste pe Remarque, cea mai importanta lucrare a sa a ramas “Nimic nou pe frontul de vest” (Im Westen nichts Neues), carte utilizeaza in parte experienta si intamplarile din viata autorului, din perioada cand a luptat pe frontul de Vest in primul razboi mondial si a fost ranit la un picior.