Camera obscura, de Vladimir Nabokov

Un roman scris cu vreo 20 ani inainte de Lolita si aducand putin in minte cititorului subiectul acestui roman ulterior, extrem de important si de controverstat al scriitorului, deoarece pentru majoritatea publicului occidental, ca scriitor Nabokov = Lolita (ce face I controversa buna pentru succesul de casa), in ciuda faptului ca a scris mai mult de 10 romane. Camera obscura este un roman asemenea unei pelicule de film foto (poate chiar de aici legatura cu titlul cartii, o legatura mai subtila decat cea evidenta, legata de orbirea protagonistului), cu scene care se succeda asemenea negativelor de pe un film developat, rapide, ritmate si paradoxale in inlantuirea lor temporala neprecizata. La fel de bine, e un roman asemenea unei carti de benzi desenate (mai ales ca il vedem pe Rex desenand caricaturi si facand schite care au alura benzilor desenate, franturi de viata penibile si, la limita, distractive sau caraghioase, intr-un fel grotesc). Margot, eroina din “Camera Obscura”, o Lolita intoarsa pe dos, este genul de femeie despre care e greu de spus daca viata si familia au facut-o sa isi piarda moralitatea, sau daca e pur si simplu in mod nativ amorala. Daca sentimentul ei pentru Rex e de dragoste, atunci e vorba de o dragoste si de o perversiune iesita din comun, iar numitorul comun al celor doi, pare sa fie parvenirea cu orice pret (chiar si cu pretul degradarii totale a altor oameni, chiar si cu pretul vietii acestora). Un personaj cu adevarat demn de mila este eroul principal, Albinus, un erudit in arta si un om cu posibilitati financiare foarte mari, dar care nu a fost vreodata fericit si nici nu da impresia ca ar fi capabil de asa ceva. La un moment dat, relatia cu Margot ii da senzatia fericirii, dar este doar o vremelnica bucurie a instinctului si orgoliului masculin, mai mult ca orice altceva. Dupa care, totul merge in jos pentru el, pana la finalul care oscileaza intre tragic si ridicol. O carte care, in ciuda subiectului controversat si a personajelor care nu inspira simpatie, nici macar unul, se citeste dintr-o suflare si, dupa ce ai terminat cartea si ai pus-o jos, simti nevoia sa o iei din nou, sa o citesti inca o data…