Valsul de adio, de Milan Kundera

2007-10-05 10:58:31
|
Marius Ghenea - Valsul de adio, de Milan Kundera

carte62.jpgUnul dintre romanele scrise in ceha de catre Milan Kundera, publicat pe la inceputul anilor ’70, care in ciuda aspectului de comedie usoara si de farsa cu accente sexuale, la care participa cateva caractere interesante de barbati si femei (ceea ce face cartea foarte placuta la citit) contine, pentru un cititor atent, multe straturi mai profunde de analiza si reflectie. Si este, nu in ultimul rand, un roman de atitudine politica a unui “exilat intern” asa cum au fost mai multi scriitori in perioada de dupa 1968, Primavara de la Praga si interventia sovietica, pentru ca daca dai la o parte cateva straturi ale actiunii aparent triviale a romanului, gasesti si problematica mai dureroasa a unei societati afectate si alienate de comunism si de interventia sovietica. Actiunea este plasata (convenabil, as putea spune) intr-o statiune balneoclimaterica din Cehia (sau din Cehoslovacia, tinand cont de perioada istorica), imi imaginez ca era vorba totusi de nord-vestul Cehiei, respectiv fie Karlovy Vary – Carlsbad, fie Marianske Lazne – Marienbad, ca cele mai importante spa-uri din zona si de asemenea ambele situate la circa 4 ore de mers cu masina din capitala, asa cum precizeaza Kundera in carte, fara a da totusi mai multe indicatii despre locatie. Imi imaginez foarte bine locul, foarte linistit, cu tot felul de hoteluri (nu foarte luxoase, dar acceptabile), cu multe clinici pentru tratarea diverselor boli ale batranetii, dar nu numai. De fapt, o parte importanta a actiunii romanului se invarte in jurul clinicii de fertilitate unde doctorul Skreta, printr-o metoda secreta, reuseste sa rezolve problemele de infertilitate ale multor cupluri care apeleaza la el (metoda fiind pe jumatate comica, insa in intregime imorala, deoarece doctorul participa personal la “rezolvarea problemei”). Mergand spre finalul cartii, o tanara fata isi pierde viata, Jakub isi pierde tara (pentru ca primeste in sfarsit aprobarea sa paraseasca tara ca emigrant, el fiind un fost prizonier politic, la fel ca si autorul), dar parca in “Valsul de Adio” pluteste in continuare o atmosfera usoara si fals relaxata, cam la fel ca in “Insuportabila usuratate a existentei”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *