La hojarasca, de Gabriel Garcia Marquez

Am ales varianta originala a titlului, cea in spaniola, deoarece am realizat ca exista mai multe traduceri ale titlului in romana (de la “Vorbe in vant” pana la “Frunzisurile”), si nu am stiut pe care sa il aleg (Pengiun Books a mers spre exemplu pe titlul “Leaf Storm”). La Hojarasca, in spaniola, ar insemna de fapt “frunze moarte” sau “furtuna de frunze moarte” (dar are intr-adevar in acelasi timp si o conotatie peiorativa, atunci cand se refera la “vorbe in vant” ca intr-o varianta a titlului romanesc), iar o asemenea furtuna de frunze este cea care schimba soarta locuitorilor din Macondo, in bine sau in rau (venirea companiei de banana sau plecarea acesteia sunt evenimentele cheie din viata localitatii, asociate cu furtuna de frunze. Macondo este un nume pe care cei care au citit “Un veac de singuratate” il cunosc foarte bine. Ca si numele Colonelului Aureliano Buendia care la fel ca Macondo, va fi consacrat in acel roman ulterior si extraordinary al lui Marquez. Abordez aceasta carte tocmai pentru ca prefateaza lucrarile de mai tarziu si e mai putin cunoscuta marelui public (in fapt acesta e primul roman al lui Marquez, scris prin 1955). “La hojarasca” este in realitate o incursiune initiatica a lui Marquez in “realismul magic” pe care il va utiliza in continuare in romanele sale. Primele elemente ale acestui realism magic se regasesc in “La hojarasca” nu doar in toponime (Macondo) si patronime (Aureliano Buendia) ci si in tiparele scriiturii: lucrurile se intampla in carte aparent dupa un calendar magic (inclusiv asocierea furtunii de frunze cu schimbarile in viata localitatii sunt o parte din aceasta “magie reala”) iar subiectul cartii se invarte obsesiv in jurul mortii “doctorului” (nimeni nu i-a stiut vreodata numele adevarat) si a evenimentelor asociate cu inmormantarea acestuia, dar si povestea vazuta in mai multe oglinzi paralele a celor peste 20 ani pe care “doctorul” i-a petrecut alaturi de locuitorii din Macondo. Aceasta preocupare aparent macabra pentru moarte si trecerea de la viata la moarte a lui Marquez se regaseste ulterior in mai toate romanele sale, de la “Un Veac de Singuratate” pana la mult mai sugestivul “Cronica unei morti anuntate”.