Inflatia pe baza de cartofi

In ultimele zile, au aparut mai multe seturi de cifre statistice legate de evolutia PIB-ului si a inflatiei in ultima perioada. In ceea ce priveste PIB-ul e o discutie interesanta, deoarece desi cifrele arata inca rau (pentru ca fata de trimestrul IV din 2009, care a fost oricum in plina criza, PIB-ul a continuat sa scada in trimestrul IV din 2010), ele au fost prezentate intr-o nota victorioasa de guvern, in sensul ca ar fi existat chipurile o crestere de 0.1% fata de trimestrul anterior. E insa tipic pentru structura PIB-ului de la noi (mai ales in conditiile unei piete a constructiilor foarte slaba) ca trimestrul IV sa fie deasupra trimestrului III, din motive sezoniere. Si chiar daca s-ar fi facut o ajustare sezoniera, vorbim de un trimestru III foarte slab, afectat puternic de majorarea TVA care a operat chiar de la 1 iulie, deci din prima zi a trimestrului III, fata de care trimestrul IV ar fi fost chiar imposibil sa mearga mult mai jos. Din ciclul “cum sa dam o veste proasta intr-un mod placut”. Cu inflatia, prezentarea problemei este si mai caraghioasa, pentru ca dupa ce incepem sa ne laudam iarasi ca inflatia este in scadere (desi este cea mai ridicata inflatie din Uniune) guvernantii dau totusi vina in cazul inflatiei inca mari (in gama 7% anual, in functie de modul de calcul), nici mai mult nici mai putin, pe pretul cartofului (care a crescut, se pare, cu 6%). Evident ca nu poti decat sa razi cand auzi asemenea afirmatii, stiut fiind ca inflatia se calculeaza in functie de ponderea in consum, nicidecum nu e o medie simpla a cresterii preturilor la diverse produse si servicii. Cati cartofi ar putea sa manance romanii astfel incat aceasta crestere sa influenteze sesizabil inflatia? Problemele noastre cu inflatia sunt legate in continuare, in cea mai mare masura, de acele preturi la utilitati, energie, carburanti, care fie sunt furnizate in sistem de monopol, fie intr-un regim de oligopol in care preturile sunt oricum coordonate, orice ar spune Consiliul Concurentei. Iar fata de aceste modificari de preturi, consumatorii sunt neputinciosi: nu ai cum sa te deconectezi de la electricitate sau de la gaz, si nici nu poti sa ii spui furnizorului “de maine cumpar de la concurentii tai si am sa le recomand si prietenilor mei sa faca la fel”, pur si simplu pentru ca Enel nu are concurenti (despre aceasta companie de cosmar voi mai vorbi poate cu alte ocazii). Iar protestele de la benzinarii au ramas la nivel de maruntis, din pacate. De ce nu lupta mai bine Guvernul cu aceasta problema care genereaza cel mai mare impact inflationist, mai ales intr-o perioada de criza, cand majoritatea preturilor reglementate de piete concurentiale sunt de fapt pe o tendinta de deflatie (din cauza cererii in scadere)? Probabil pentru ca nu poate, dar in parte si pentru ca nu vrea, deoarece multe dintre aceste preturi la energie si utilitati se intorc in parte si in bugetul de stat, prin impozite, accize si alte taxe. Si cu cat plateste mai mult consumatorul, cu atat (teoretic cel putin), ajunge mai mult la stat.