Arhiva categoriei 'Travelog'
In categoria Articole presa, Travelog
Aseara la Club Cabaret din Bucuresti a avut loc Gala Target, la aniversarea a 2 ani de la lansarea acestei reviste de business in Romania. Cu aceasta ocazie au fost decernate 11
premii pentru leadership si antreprenoriat, am fost foarte onorat sa primesc premiul pentru “Cel mai bun antreprenor in serie”. Multumesc colegilor mei antreprenori si manageri cu care lucrez in prezent in opt proiecte de business diferite, ca si celor cu care am lucrat in trecut in alte proiecte de business incheiate cu succes. Felicitari revistei Target pentru un continut editorial de foarte buna calitate si pentru initiativa laudabila de a propune cititorilor din Romania nu nou model de oameni de afaceri, reprezentat cu precadere de generatia mai tanara de manageri si antreprenori.
Lucruri care mi-au placut la Gala: locatia bine aleasa, care a permis un networking placut, cu optiuni indoor sau outdoor; prestatia prezentatorului, Andi Moisescu (felicitari, Andi!); structura prezentarilor celor nominalizati, programul in general; faptul ca m-am putut intalni, intr-un cadru informal si placut, cu mai multi colegi din Arena Leilor (unii dintre ei fiind de asemenea printre nominalizati); din nou, initiativa laudabila a revistei Target.
Lucruri care nu mi-au placut: in primul rand, faptul ca marea majoritate a premiantilor si-au ridicat premiile prin reprezentanti (a fost totusi o seara de miercuri, in mijlocul saptamanii de business, inainte de inceperea sezonului concediilor, atunci cand cea mai mare parte a oamenilor de afaceri din Bucuresti sunt in Bucuresti); parcarea a fost si ea o problema (insa traim in Bucuresti, asa ca e o problema ce pare deja endemica).
In categoria Travelog
Un prieten imi spune deunazi “mergem in Bulgaria la Albena, pentru un teambuilding cu cei 40 angajati din Bucuresti”. Il intreb ca tot patriotul “de ce nu in Romania”? Imi arata preturile, conditiile de la hotel, programul de excursii. Trebuie sa accept ca are dreptate: in Romania nu ar fi putut gasi niciodata o asemenea oferta pe litoral, ca si valoare pentru bani!
Imi aduc aminte ca am fost si eu acum un an pe litoralul bulgaresc la un hotel Kempiski din Nisipurile de Aur (intre timp am aflat ca a intrat intr-o alta retea internationala, Melia Hotels). Am plecat spre destinatie cu destul de multa retinere: auzisem toate povestile cu politistii corupti din Bulgaria, cu furturile de masini, plus ca un weekend pe litoralul bulgaresc nu mi se parea deloc “aspirational”. Am gasit insa acolo o infrastructura de 5 stele, cu servicii de calitate, oricum mult peste ceea ce gasesti in Mamaia la cel mai “select” hotel (ghilimelele sunt necesare, deoarece nu exista nici macar un singur hotel cu adevarat select pe litoralul romanesc, dovada ca pana acum, singurele retele internationale care si-au pus logo-ul pe hoteluri de pe litoralul romanesc sunt retele de 2-3 stele specializate mai curand in hoteluri budget de pe langa gari sau aeroporturi, nu in restorturi pe malul marii). Asa ca din punctual meu de vedere, “meciul” dintre Romania si Bulgaria a fost pierdut la scor de forfait de catre litoralul romanesc, cel putin ca si destinatie turistica. (more…)
In categoria Comentarii, Travelog
In ultimii ani, o multime de business-uri din turism apar tot mai preocupate de soarta planetei si se arata dispuse sa mearga acea “mila in plus” pentru a ajuta la rezol
varea diverselor probleme ecologice. Sa luam de exemplu initiativele “verzi” de la majoritatea lanturilor hoteliere internationale:
la baie pe un cartonas, gasesti tiparita o poveste induiosatoare despre “tonele de detergenti utilizate in fiecare zi in toata lumea pentru spalarea unor prospoape care ar putea fi din nou folosite de clienti fara sa mai fie schimbate zilnic”. Ti se spune acolo ca daca participi la aceasta initiativa si, in loc sa arunci prosopul pe jos, il agati din nou pe suport, atunci cei de la house-keeping vor intelege ca doresti sa il refolosesti si iata cum ai contribuit, prin propriile eforturi, la salvarea planetei, economisind detergent, apa si altele asemenea. Stati putin, sa dam inapoi: nu cumva daca am pus prosopul murdar inapoi pe suport, dupa folosire, am contribuit de fapt la profitul sporit al respectivului hotel? Camera de hotel am platit-o cu toate aceste servicii incluse, iar daca pun prosopul cuminte pe suport, hotelierul nu imi da niciun ban inapoi, dar el si numai el economiseste: apa, energie electrica, detergent, adica bani! Aceasta ipocrizie care se perpetueaza de atatia ani in industria ospitaliera globala (ce e drept, cu precadere in Europa, deoarece inAsia nu prea isi permite nici un hotelier asa ceva, ca si-ar pierde turistii) m-a frapat de la bun inceput, si continua sa ma uimeasca: chiar ne credeti idioti?
(more…)
In categoria Comentarii, Travelog
De aproape o saptamana suntem pe mare. Venim dinspre Puerto Rico, maine ar trebui sa ajungem pe coasta haitiana, oarecum pe traseul pe care a venit si Columb spre Lumea Noua (sau spre Indii, asa cum a crezut el pana la sfarsitul vietii, motiv pentru care si acum aceste insule sunt cunoscute ca Indiile de Vest). Prima insula de pe continentul american vazuta de marinarii lui Columb a fost San Salvador, aflata la doar cateva zeci de mile de locul in care ne aflam acum. Din pacate, din cauza furtunii, e foarte probabil ca nu vom putea acosta in Haiti si va trebui sa gasim un alt port-of-call,
poate Key West, mergand spre nord. Vasul e urias, unul dintre cele mai mari construite vreodata, dar cu toate acestea se leagana, se zgaltaie si trosneste din toate incheieturile, marea fiind extrem de agitata. Bine ca nu mai bate vantul (ieri pe punte viteza vantului era de aproape 100km/ora). Si inca nu a inceput sezonul uraganelor in Caraibe. Cu alte cuvinte, e interesant, e spectaculos, e o aventura! Diseara e un eveniment pe vas, astfel incat trebuie sa ne imbracam “formal” (ceea ce, respectand definitia, ar insemna frac sau smoking cu papillon; sper sa pot inchiria unul de la centrul de inchirieri al vasului, deoarece nu mi-am adus cu mine). (more…)
In categoria Travelog
Asa cum am promis la JobShop Timisoara, atasez prezentarea despre antreprenoriat pe care am sustinut-o acolo, jobshop_18mar08.pdf, cu multumiri atat pentru organizatori, care au facut o treaba foarte buna, cat si mai ales pentru participantii tineri care m-au onorat cu prezenta si cu interesul lor. Pacat ca sala nu a fost suficient de mare, astfel incat unii studenti au fost nevoiti sa stea in picioare, cu speranta ca a meritat acest efort…
In categoria Travelog
Am primit o leapsa-blog de la terorism de cititoare, un blog extrem de interesant pentru recenziile de carte, mai ales literatura romaneasca de calitate. Multumiri pentru includerea mea in categoria blogger-ilor si pentru aprecierile de pe site, eu ma simt un “boboc” in acest domeniu, dar promit sa invat repede. Asa ca incerc sa raspund cuminte la intrebari si sa o “dau mai departe”: 1. Cit timp acorzi internetului? - Destul de mult, tinand cont ca pentru mine Internetul este in acelasi timp pentru mine unealta de business numarul unu (pentru toate activitatile mele de business), apoi e business in sine (pe partea de investitii online pe care le-am facut si le coordonez) si nu in ultimul rand, e si hobby (cu site-ul acesta dar si cu alte sapaturi pe care le fac pe Net in cautarea vreunei idei interesante). In total, cam toata ziua (chiar si pe aeroport intre doua avioane) si jumatate din noapte 2. Cel mai interesant blog pe care-l citesti – In acest moment, ar fi cel al lui Seth Godin . Cred ca il stiti, e chelul acela cu The Purple Cow, All Marketers are Liars sau clasicul Permission Marketing, care nu prea e in linie cu ce facem noi acum, cu aceasta leapsa
3. Trimite leapsa catre 5 bloggeri. (more…)