Marius Ghenea

Romanul i-a adus lui Sienkiewicz premiul Nobel pentru literatura si este rezultatul unei lungi perioade de documentare a autorului cu privire la imperiul Roman din vremea lui Nero. Quo Vadis, ca o parafraza la intrebarea lui Petru pentru Iisus, asa cum apare ea in Noul Testament in latina in original, ne pune de la inceput in contextul istoric al romanului, respectiv persecutia crestinilor in Roma antica, ca si tapi ispasitori dupa marele incendiu care distruge Roma in anul 64 A.D. Fara sa fie un roman istoric ca atare, el cuprinde foarte multe personaje istorice reale, incepand evident cu imparatul Romei care a fost banuit ca ar fi dat foc orasului, fie din cauza nebuniei, fie pentru ca incerca sa reconstruiasca orasul sau parti ale acestuia si avea nevoie de spatiu (mai stim un dictator care a facut asta in anii ‘80). Si totusi, desi chiar romanul lui Sienkiewicz este una dintre principalele lucrari care fixeaza in constiinta publica universala ideea ca Nero a fost cel care a dat foc Romei, e posibil ca acesta sa fi fost nevinovat! Tacitus cel putin sustine ca Nero nu a avut nici o legatura cu incendiul si ca mai mult, auzind despre aceasta situatie, a venit in cel mai scurt timp in Roma, nu pentru a canta la harpa deasupra orasului in flacari, ci pentru a ajuta victimele si sinistratii si pentru a incerca sa coordoneze eforturile de stingere a flacarilor (incendiul a durat intre 5 si 7 zile, in functie de sursa istorica). Dimpotriva, istorici romani ca Dio Cassius sau Suetonius sustin ca Nero ar fi fost totusi principalul suspect, deoarece avea motivul si avea posibilitatea. Nu vom afla niciodata adevarul, insa Nero este in prezent nu doar presupus vinovat, mai mult, vina sa a devenit deja un “cliseu” (vezi soft-ul Nero Burning CD-ROM, prietenii stiu de ce se numeste asa). Iar Sienkiewicz a avut partea lui de vina in stabilirea acestui verdict. Revenind la romanul Quo Vadis, in afara de aceasta disputa cu privire la arderea Romei (Roma a ars de nenumarate ori in acea perioada, de exemplu in perioada lui Vitellius sau a lui Titus, dupa Nero, asa ca daca Nero era piroman, cu siguranta nu a fost singurul), firul rosu al povestirii urmareste povestea de dragoste dintre Marcus Vinicius, un patrician roman, si Ligia, o tanara crestina. Evident, o asemenea dragoste interzisa, intr-o perioada in care crestinii erau hraniti leilor si celorlalte fiare din Circus Maximus, scrisa cu talentul extraordinar al lui Sienkiewicz, rezulta intr-o poveste dramatica si intr-o carte care se citeste fara a face vreo pauza de la inceput pana la sfarsit.

Macondo, o comunitate columbiana fictiva si magica, dar cu multe elemente realiste extrase din amintirile lui Marquez despre copilaria petrecuta in Aracataca, in partea de nord a Columbiei, spre Marea Caraibelor, este un “punct fix” al literaturii sale realist-magice: mai multe dintre cartile sale trec prin sau se opresc in Macondo (Candida Erendira, La Hojarasca si altele). Macondo este locul in care magicul intra in cotidian, insa “Un veac de singuratate”, reprezinta mai mult decat atat, fiind o suprapunere de genuri si o epopee nu doar a unui sat (Macondo) si a unei familii (Buendia) in succesiunea lor de generatii, ci prin alegorie, poate fi inteleasa ca o istorie miniaturizata si simplificata a intregii Americi Latine din acest secol de razboaie, perioade de pace, dictaturi si lupta pentru libertate. Casa familiei Buendia, in esenta, reprezinta prin translatie starea natiunii columbiene de la formarea acesteia (cartea incepe cu fondarea localitatii de catre primul Buendia, Jose Arcadio). Tiganii lui Melchiade sunt, in mod paradoxal, vectorii progresului in Macondo, prin diferitele noutati, descoperiri stiintifice si inventii pe care, nomazi fiind, le aduc din alte parti ale lumii. Melchiade insusi, despre care se spune la un moment dat ca a murit prin Singapore, se reintoarce din morti pentru a locui impreuna cu familia Buendia declarand simplu ca “moartea era plictisitoare”. Personajele lui Marquez sunt extrem de naturale si credibile cand performeaza asemenea numere de magie. Nu in ultimul rand, as aminti aici si alegoria furnicilor rosii, a caror lupta permanenta cu localnicii (pe care furnicile o castiga intotdeauna), ar putea fi o indicatie ca aceste furnici reprezinta de fapt pur si simplu timpul in trecerea sa inexorabila, ceea ce ne aduce inapoi la titlul cartii…

Directorul magazinului online Pcfun.ro, Marius Ghenea, este in discutii pentru achizitionare a trei magazine online, pentru care va investi aproximativ 2 milioane de euro.”In prima parte a anului 2008 imi propun sa investesc 2 milioane de euro in achizitia de site-uri si dezvoltare organica”, a declarat Ghenea pentru BizCity.”Vom dezvolta si magazine de la zero, pe segmente complementare IT&C-ului, precum media, carti, muzica, jucarii, sport, turism sau cadouri”, a spus el. (more…)

Un roman existentialist clasic, in ciuda faptului ca autorul insusi nu a fost de acord cu aceasta eticheta, considerandu-se “un luptator impotriva nihilismului” mai curand decat un existentialist. Nascut in Algeria si cu radacini nord-africane, Camus parcurge un drum tipic pentru multi oameni de cultura francezi din generatia sa: inscrierea in partidul comunist, iesirea din miscarea comunista dar fara parasirea “stangii”, apoi integrarea in diverse actiuni de lupta impotriva totalitarismului, fie el comunist, nationalist sau imperialist, mergand pana la miscari anarhiste. Aceasta experienta de viata si aceasta atitudine socio-politica a lui Camus definesc si operele sale literare. Camus este, alaturi de alti scriitori si filosofi din generatia sa, printre cei care au definit notiunea filosofica de “absurd” si reactiile umane la absurd: viata pare sa nu aiba logica, nu avem in niciun fel controlul si in acest fel conditia umana este precara pana la absurd. Cam aceasta este teoria pe care, inclusiv in “Ciuma”, o prezinta Camus (dublata totusi de o nota pozitiva a solidaritatii umane, fie ea si vremelnica, in fata nenorocirii). Nu neaparat ca as impartasi acest tip de gandire care apartine unei epoci ciudate si tragice din istoria omenirii, definita prin schimbari globale majore cum ar fi aparitia miscarilor fasciste dar si a bolsevismului si apoi evolutia lor catre suprematie mondiala intr-un interval de timp foarte scurt, perioada in care parea clar ca omul ca si individ nu mai avea vreun control asupra evenimentelor sau asupra propriei vieti. Evident, ca si alte opere de aceeasi natura, Ciuma poate fi interpretata in mai multe moduri, de la sensul strict al propagarii epidemiei din Oran din anii ’40, pana la o reprezentare metaforica a luptei Rezistentei franceze impotriva ocupantilor nazisti in al doilea razboi mondial. In plus, interpretarile sunt diverse chiar la nivelul enunturilor individuale, pentru ca, oarecum la fel ca in Procesul lui Kafka, chiar frazele individuale au semnificatii multiple, una dintre aceste semnificatii fiind in general alegorica si cu trimitere la conditia umana.

In curand, Michael Porter va fi in Romania. Mi s-a parut o ocazie interesanta sa revad una dintre cartile lui definitorii, “Competitive Strategy”, si sa o recomand tuturor celor care sunt interesati de business, atat din punct de vedere practic (antreprenori, manageri), cat si din punct de vedere analitic, pentru cei care vor sa inteleaga fortele si relatiile care fac business-ul sa mearga inainte, sau il impiedica sa functioneze eficient. Cu siguranta, aceasta carte a lui Porter, publicata pentru prima oara cu vreo 20 ani in urma, a umplut un gol in gandirea globala de management. Cele cinci forte si cele trei strategii de business (cost, diferentiere, focus) au fost folosite pana acum, cu mai mult sau mai putin success, de milioane de manageri din intreaga lume, avand ca inspiratie conceptele prezentate de Porter in “Competitive Strategy”. Aceste concepte au adus mai multa structura in ceea ce priveste pozitionarea strategica a companiilor si actiunile eficiente pentru a concura cu succes pe o piata pe care nu doar competitorii, ci un numar mult mai mare de forte isi manifesta prezenta. Ce e drept, cei care au preluat ideile lui Porter doar ca un cliseu sau ca o lectie invatata pe dinafara, fara sa reuseasca sa le aplice cu adevarat la activitatea reala de business, nu au avut prea mult succes. Si asta pentru ca teoria lui Porter despre strategiile competitive nu este o mantra de business, ci un indreptar sau o calauza pentru antreprenori sau manageri care inteleg deja business-ul.

Dupa razboiul romano-italian (pe teme de imigratie si integrare europeana) a urmat razboiul romano-bulgar (in principal pe teme de fotbal combinat cu mamaliga) si acum ne pregatim de razboiul romano-american (pe teme de amestec in treburile interne si ineptii politico-diplomatice).

Ceea ce mi se pare interesant la aceste razboaie sterile nu e desfasurarea de forte de pe “campul de lupta” (fie ca e vorba de terenul de fotbal, podiumul Camerei Deputatilor sau un hotel din Torino), ci abordarea absolutizanta a celor de pe margine. (more…)