Marius Ghenea

Este primul roman scris de Hemingway si dupa unele opinii, cel mai bun pe care acesta l-a scris (eu raman la preferinta mea fata de “Pentru cine bat clopotele”, in timp ce alte opinii plaseaza “Adio arme” pe aceasta pozitie). Am folosit titlul care circula in mod curent in editiile britanice, deoarece el captureaza si notiunea de “fiesta” care este in opinia mea indispensabila pentru intelegerea cartii (si care a disparut din editia americana, unde titlul a ramas la nivelul versetului biblic “and the sun also riseth”). Tema principala a cartii este legata de “generatia pierduta” care si-a pierdut si inocenta, dar si optimismul in Primul Razboi Mondial. Este o tema care uneste cele doua maluri ale Atlanticului, deoarece chiar si in aceasta carte, se intalnesc in aceasta dezamagire si refulare atat personaje americane cat si europene (britanici) care au participat la marele razboi. Desi tema nevazuta a romanului este acest razboi, mai nimeni, mai niciodata nu vorbeste despre el in mod explicit (foarte putinele referinte la lupte, la ranirea lui Jake Barnes sunt mai curand implicite, decat explicite). Si totusi, razboiul pluteste in aer si intre oameni. Cartea a fost scrisa prin 1924 si este in mare parte bazata pe evenimente reale petrecute in 1924, in timpul calatoriei lui Hemingway in Spania. Hemingway a fost indragostit de aceasta tara, care era o a doua patrie pentru el, de la la pescuitul de pastravi pana la sarbatoarea cu tauri din Pamplona (se pare ca el a fost de fapt primul scriitor care a introdus acest tip de sarbatoare in literatura anglo-saxona). O carte care poate fi citita in mai multe feluri, dupa mine undeva intre o satira a dragostei si o calatorie initiatica pe cursa inverse. O satira a dragostei pentru ca Jake nu poate consuma relatia cu pasionala Brett (din cauza ranii care, pe scurt, l-a castrat, si de aici se poate elabora pe tema castrarii din punct de vedere freudian) dar si pentru ca Brett nu este in realitate demna de toata atentia care i se acorda si de obsesia pe care toti barbatii par sa o aiba pentru ea. Si o calatorie initiatica pe cursa inversa pentru ca, spre deosebire de romanele initiatice care duc personajul principal intr-o calatorie in afara comunitatii, numai pentru a vedea apoi intoarcerea lui dupa ce a adunat toata aceasta experienta initiatica (arhetipul aici ramane evident Ulise si Odiseea lui), in cazul lui Jake Barnes, el se intoarce de fapt in mediul sau de expatriati din aceasta generatie pierduta, doar pentru a descoperi ca trebuie sa se indeparteze din nou si sa se autodetaseze pentru a redeveni o persoana independenta…

Exista probabil cateva sute de interpretari ale acestei carti care oscileaza intre suprarealism si expresionism, dar din motive rezonabile, propun cititorului sa ne concentram pe una care pare de mare actualitate: aversiunea oamenilor pentru diversitate sau in orice caz, fata de cei care sunt diferiti. Cu siguranta, Kafka a ales, in mod metaforic, o diferenta in aparenta socanta si dezgustatoare, pe care o puncteaza chiar in fraza introductiva: comis-voiajorul Gregor Samsa se trezeste intr-o dimineata transformat intr-o insecta monstruoasa. Deja de la aceasta prima fraza, apar tot felul de probleme de analiza ale subiectului: cuvantul folosit de Kafka (“Ungeziefer”, in original in germana) nu inseamna ad-literam insecta, asa ca s-au incercat numeroase traduceri in alte limbi, pentru a reusi redarea cat mai exacta a semnificatiei pe care cuvantul l-ar fi avut pentru autor atunci cand a scris “Metamorfoza” (gandac, vierme, ganganie, etc.). In plus, fraza in sine este greu de redat intr-o alta limba decat in germana, deoarece, tinand cont de topica specifica (in germana verbul apare la finalul enuntului, astfel ca o fraza foarte lunga asa cum este cea din deschiderea Metamorfozei poate deveni paradoxala in momentul punctarii finale a actiunii, prin verbul care incheie si descifreaza ideea exprimata). Lasand la o parte interpretarile gramaticale si semantice si concentrandu-ne pe mesajul cartii, e vorba despre respingerea de catre familie, de catre cei din jur, in momentul in care personajul principal, desi acelasi in esenta, apare deodata foarte diferit, ceea pe pentru anumite tipare umane este foarte greu de acceptat sau chiar de tolerat (mai ales prin influenta constanta si distructiva a unui mediu intolerant). E plina de semnificatii in acest sens discutia membrilor familiei din partea finala a cartii in care acestia dezbat ideea ca insecta aceea nu poate fi Gregor, deoarece Gregor ar fi avut intelegerea si bunatatea sa plece pentru totdeauna de acasa si sa le usureze suferinta. Usurinta cu care ne dispensam de oamenii care, desi inseamna sau au insemnat ceva pentru noi, devin incomozi la un moment dat este si ea condamnata in aceasta carte, care se incheie cu bucuria sinistra a membrilor familiei ca au scapat de acea povara care era metamorfoza lui Gregor, iar vietile lor par dintr-o data mult mai frumoase decat erau pana atunci…

Fara o indoiala, o carte extrem de utila pe care o recomand managerilor din orice departament, in primul rand pentru ca este important ca fiecare sa inteleaga compania si directia in care merge aceasta. Modul in care este scrisa cartea, ne ajuta sa privim lucrurile intr-un mod mai organizat si sa ordonam informatia in functie de valoarea acesteia. “Strategic Market Management” ofera intr-un mod foarte clar si bine structurat, o modalitate prin care companiile se pot dezvolta pe competentele lor, pot crea avantaje competitive sau pot profita de oportunitati, pur si simplu analizand cu atentie mediul in care activeaza (piata, competitori, consumatori etc), uitandu-se catre interior (cine sunt eu si ce pot face mai bine) si apoi generand strategii de diferentiere. Sunt exemplificate cateva tipuri de strategii de diferentiere si moduri de implementare. Cum spuneam in cateva comentarii, nu este suficient sa ai o idee mareata, conteaza foarte mult “mediul” in care te pregatesti sa o implementezi si mai ales cei care vor profita cu adevarat de produsul sau serviciul tau. De asemenea, Aaker ofera cateva explicatii a ceea ce inseamna “equity-ul” in dezvoltarea brandurilor, sau cum poate fi aleasa o “pozitionare”. La finalul cartii, cateva formulare care ne ajuta sa ordonam informatia si sa o transformam in planuri de actiune…

Aceasta proza cu un titlu prea lung pentru o recenzie (Incredibila si trista poveste a candidei Erendira si a bunicii sale fara suflet) este o nuvela dintr-o serie a celor mai reusite povestiri scrise de Marquez. Ele au fost reunite sub acest nume emblematic pentru proza marqueziana. Este un titlu emblematic pentru ca este o opera clasica a realismului magic latino-american, dar si pentru faptul ca Erendira si bunica sa apar si in alte opere ale lui Marquez, in mod notabil in capodopera sa “Un veac de singuratate”. Minunea, miracolul intra in cotidian, binele si raul, inocenta si perversiunea, dragostea si ura sunt imbinate in mod ireversibil in aceasta poveste a candidei si nefericitei Erendira care, din greseala, da foc casei bunicii sale cand avea 14 ani, pentru ca apoi sa fie fortata de bunica sa fara suflet sa plateasca daunele vanzandu-si trupul. Cele doua pornesc intr-o Odisee inversa, calatorind ca nomazii si cu bunica facand multi bani pe seama Erendirei. Intalnirea cu Ulise (numele barbatului care se indragosteste de ea) identifica in mod implicit aceasta poveste ca pe o Odisee moderna si diminutiva. Tentativele de ucidere a bunicii, cu toate aspectele lor pe jumatate macabre si pe jumatate caraghioase (otravire, explozibil, injunghiere) sunt si ele relevante pentru acelasi stil consacrat de Garcia Marquez.

O carte despre Caesar si despre ultimele zile ale Republicii Romane. As acum mentioneaza chiar autorul (unul dintre cei mai importanti scriitori americani ai secolului XX), reconstituirea istorica nu se numara printre scopurile principale ale lucrarii. Cu toate acestea, Wilder isi face foarte bine temele cu privire la evenimentele istorice reale din ultima perioada a domniei lui Caesar, astfel incat cartea are un set de adevaruri istorice la baza, iar acolo unde exista anumite inversiuni cronologice, ele sunt cunoscute de autor si sunt utilizate in principal pentru efectul literar. In acest mod, persoane care erau de mult moarte in anii 45 – 44 i. Ch. sunt introduse in intriga cartii ca fiind inca in viata, astfel incat desfasurarea evenimentelor pare extrem de intensa. Romanul este unul experimental, dar poate fi in acelasi timp privit ca o suita de nuvele sau cu un eseu istoric (sau chiar filosofic). Impartit in patru parti oarecum simultante in timp (mai precis fiecare este continuta in urmatoarele din punct de vedere cronologic, astfel incat ultima parte, cea mai lunga, se incheie chiar cu descrierea istorica a lui Suetoniu despre asasinarea lui Caesar), cartea contine mai multe genuri in acelasi volum si intr-un numar relativ mic de pagini, ceea ce face in acelasi timp lectura clara si simpla, dar arata si virtuozitatea scriitorului care a realizat o asemenea opera. Impartirea romanului nu este astfel facuta in mod cronologic si istoric, ci mai curand tematic, astfel incat daca prima parte este mai curand una existentiala, a doua este de dragoste (“afacerea” Cleopatra), a treia vorbeste despre moravuri si ordine sociala, in timp ce ultima se concentreaza pe destinul istorico-politic, al carui exponenti simbolici sunt Caesar si Brutus.

Cu siguranta, nu suntem un popor care sa stie sa calatoreasca. O dovada simpla este data de faptul ca, in aceasta parte a Europei, noi (si albanezii) suntem cele mai vechi popoare, cu alte cuvinte, suntem cei care au stat cel mai mult “pe la ei pe-acasa” (in jur fiind numai popoare care s-au format ca urmare a migratiilor din secolele VI – X sau chiar mai tarziu). Ce e drept, albanezii au fost chiar mai sedentari decat noi, considerand ca au preferat sa isi schimbe religia, mai curand decat sa plece de acasa. La noi, la romani, calatoria nu a fost niciodata de placere sau din proprie initiativa, ci a fost mai tot timpul fortata de imprejurari: transhumanta, fuga in padure pentru a ne ascunde din calea navalitorilor, calatoriile domnitorilor romani la Istanbul la inalta poarta sau drumul lui Horea la Vienna, la imparat. Si in aceste conditii, mi se pare cu atat mai ciudat ca putinii romani care au calatorit cu alte motivatii decat cele descrise aici si care sunt toate “calatorii de supravietuire”, nu au primit o apreciere mai mare din partea natiunii.

  (more…)