Marius Ghenea

Cartea este o continuare a best-seller-ului de business Winning, care incearca sa ofere managerilor din business-ul modern o serie de informatii despre modalitati mai eficiente de a conduce afacerile, de a conduce organizatii si oameni, de a infrunta competitia, si asa mai departe. Cartea initiala a starnit multe intrebari in mediile de business,74 dintre acestea fiind reluate in “Winning: the answers” cu raspunsuri structurate de Jack Welch atat pe baza experientei lui de business, cat si pe baza informatiilor pe care le-a cules in ultimii ani, cand a fost implicat in consultanta de afaceri (dupa ce in 2000 a predat stafeta la GE lui Jeff Immelt). In paranteza am pus-o si pe coautoarea cartii, Suzy, sotia lui Jack, deoarece eu cred ca este un pic de show-off in aceasta insistenta a lui Jack Welch de a prezenta cartile si activitatea sa din ultima perioada ca o activitate de echipa alaturi de Suzy. Parerea mea este ca Jack, din motive politice in primul rand dar poate si din propria convingere, a fost un om care a spus intotdeauna “we” in loc de “I”, prezentand toate realizarile ca pe niste realizari de echipa. E un exemplu demn de urmat din acest punct de vedere, dar numai pana la un punct: sunt anumite lucruri pe care un manager sau un leader le face totusi el insusi, de unul singur, si atunci ar fi bine ca, macar din cand in cand, sa foloseasca si persoana intai singular, altfel isi pierde credibilitatea. Am cunoscut, ce e drept, si modelul opus al managerului sau antreprenorului care spune intotdeauna “eu am facut si eu am dres” chiar daca in spate este realmente o munca de echipa. Un asemenea manager isi pierde foarte rapid credibilitatea si asta distruge in timp spiritul de echipa si moralul echipei. Oricum, Jack nu dezamageste nici acum cu “Winning: the answers”, pentru ca e si aceasta o carte care se citeste foarte usor, chiar daca multe raspunsuri la cele 74 intrebari au relevanta de business si sunt pline de concepte de business “grele” dar care sunt prezentate intr-un limbaj usor de inteles chiar si de neofiti. Cat despre stilul sau unic, este suficient sa vedem ca in aceasta carte raspunde la fix 74 intrebari, ca sa ne dam seama ca el a vrut intotdeauna sa faca lucrurile “altfel” (stim bine ca orice “mantra” de business are numere foarte “rotunde”, de genul 6 lectii, 10 pasi, etc., niciodata 37 sau 74). In ceea ce priveste aceasta iesire din “mantra”, e suficient sa vedem din nou (si in aceasta carte ca si in cea precedenta, “Winning”) cum descrie el calitatile unui leader prin cei “4 E si 1 P” ceea ce iarasi reprezinta o abatere de la regula nescrisa ca pentru o business-mantra trebuie folosita numai o singura initiala (vezi cei “4 P” ai marketing-ului si asa mai departe). O carte de business interesanta si actuala…

O carte reprezentativa a lui John Steinbeck din punct de vedere al romanului scurt inspirat din realitatile sociale americane ale inceputului de secol XX, cu migratia fortei de munca in agricultura dinspre est spre vest (da, au avut si americanii asemenea perioade). In mod special, “Soareci si Oameni” (in original “Of Mice and Men”) este mai curand un “playable novel” decat un roman in sensul propriu al cuvantului. Chiar Steinbeck declara ca scopul structurii acestei carti este sa poata permite o interpretare pe acte, de tip piesa de teatru (fiecare capitol ar putea fi un act desi nu vedem fizic o cortina coborand si ridicandu-se, fiecare capitol incepand cu o descriere minutioasa a personajelor si a ambiantei, astfel incat aceste introduceri pot fi folosite ca si “indicatii de regie” de catre cineva care ar dori sa puna in scena un asemenea “playable novel”; in plus, numarul redus de personaje si descrierea teatrala a acestora, ca si a reactiilor lor, ne duce cu gandul la o posibila piesa de teatru plina de forta, de vitalitate, de ritm si de tensiune). Desi primita de critica vremii (anii `30) cu emotii amestecate, cartea s-a impus in timp ca o lucrare reprezentativa a lui Steinbeck. Limbajul foarte popular folosit in conversatie (destul de greu de tradus din engleza in romana) ca si succesiunea foarte rapida a evenimentelor catre deznodamantul pe care il vom accepta la final ca inevitabil, face cartea foarte placuta la citire si ne face sa regretam, la final, ca a fost atat de scurta. Cat priveste povestea lui Lennie, ea nu este povestea unui om handicapat mintal, asa cum apare in carte, ci este probabil povestea tipica a acestei clase sociale a americii primilor ani ai secolului trecut, o clasa handicapata in ansamblu de lipsa unei sanse reale intr-o societate capitalista rudimentara si cu probleme.

In primul rand, sa lamurim ce este “Patul lui Procust”: in mitologia greaca, Procustes (“intinzatorul”) ii ademenea pe trecatori sa se odihneasca pe patul sau, iar apoi ii “regla” pe acestia la dimensiunea patului (fie prin taierea capului si/sau picioarelor daca victimele erau prea inalte, fie tragand de acestia pe roata ca sa ii intinda pana la dimensiunea patului, daca erau prea scunzi). Acesta era Patul lui Procust, iar expresia a devenit asociata cu “asocierea fortata si arbitrara a unor reguli la niste oameni sau invers”. Ceea ce insa putini stiu despre povestea mitologica este ca Procust avea un pat “masluit”, deoarece lungimea acestuia era ajustabila, asa ca Procust, vazandu-si din departare victimele si apreciindu-le inaltimea, ajusta patul de asa natura incat sa nu se potriveasca deloc cu victimele petru a-si putea indeplini misiunea criminala, asa ca toti cei care ajungeau in acel pat, nu mai plecau… . Dar tot aceasta a fost si cauza mortii lui Procust, pentru ca Tezeu a fost si el ademenit de Procust pe patul sau (iar Procust i-a “potrivit” un pat foarte scurt, insa Tezeu la pus pe Procust pe propriul pat si l-a “ajustat” taindu-i si capul, si picioarele). Si daca stim ce este Patul lui Procust, cred ca putem intelege mai bine romanul lui Camil Petrescu, o carte excelenta, cu siguranta unul dintre cele mai bune (daca nu cel mai bun) romane de dragoste care s-a scris in Romania in perioada interbelica. Impresioneaza in mod deosebit cele doua personaje principale, cel masculin (Fred Vasilescu, un tip extraordinar pentru oricine ar fi stat sa il analizeze putin mai atent si in acelasi timp considerat doar un “vitel de aur” de multi dintre cei din jurul lui, din cauza unei atitudini extrem de superficiale, care pare sa fi fost numitorul comun al perioadei interbelice; sintagma “de aur” adaugata la “vitel” este o referire destul de lipsita de subtilitate la faptul ca era un om bogat) si Doamna T. (un personaj feminin perfect, desi le prima vedere cu lipsuri: parea slaba dar nu era, nu parea foarte frumoasa dar era si asa mai departe; este o reprezentare a femeii perfecte pe care o gasim oarecum asemanatoare la Camil Petrescu si la Mircea Eliade in a lui “Nunta in Cer”). Pe langa valoarea intrinseca a povestii de dragoste intre aceste doua exemplare rare, menite din pacate a fi “cenzurate prin moarte”, cartea (poate ca si alte carti din aceeasi categorie) este marginal interesanta pentru cititorul roman de azi deoarece readuce in atentie o Romanie dintre cele doua razboaie care emana un parfum aparte si ne face sa fim nostalgici chiar si pe noi cei ce ne-am nascut cu mult dupa al doilea razboi mondial (in particular, Patul lui Procust este interesant din acest punct de vedere pentru ca ne poarta prin Bucurestiul de odinioara dar si prin multe alte locuri interesante din vechea Romanie: la munte, la mare si prin tara). Pentru o lectura la fel de placuta merita citita si “Scrisorile Doamnei T”., o colectie de proze scurte ale lui Camil Petrescu, una dintre cele cinci proze fiind chiar Scrisorile Doamnei T. care apar si in prima parte a romanului Patul lui Procust.

Cel mai recent roman al lui Coelho, publicat cu cateva luni in urma, a primit pana acum si multe laude, dar si multe critici. Cartea merge pe linia romanelor mai vechi ale lui Coelho (Alchimistul, Zahir, dar mai ales Al Cincilea Munte sau Pelerinajul, pentru ca toate cartile lui Coelho sunt in realitate un “drum catre Santiago”, o calatorie spirituala de regasire a eului). Aceasta “marca” specifica poate face lectura usor predictibila pentru cei care au citi deja si alte carti ale sale, desi in anumite momente, autorul face totusi anumite mutari complet neasteptate, mai ales la final (daca vreti, aceasta carte este o “anti-cronica a unei morti anuntate”). Orice s-ar spune despre cartile lui Coelho, remarcabil e faptul ca ele starnesc reactii cititorului, reactii destul de puternice, si asta inseamna forta literara (sau de un alt fel?). Cartea prezinta calatoria spirituala a unei femei (nascuta in Romania!) si reitereaza temele clasice ale metafizicii lui Coelho (pe care unii o descriu ca fiind modesta sau chiar mediocra, dar mie personal imi place, chiar daca si eu gasesc anumite argumente pe care el le ofera destul de “subtiri”). Cred ca un lucru interesant despre aceasta carte este ca, desi nu cu un mesaj pozitiv (cum ar fi fost posibil?), cartea vorbeste relativ mult despre Romania. Pe scurt, Athena (vrajitoarea din Portobello) este nascuta in Sibiu, fata unei tiganci care a abandonat-o la un orfelinat, de unde un cuplu de straini o infiaza (suna foarte in linie cu ceea ce stim ca stiu occidentalii despre noi, nu-a asa?). Intorcandu-se cand este tanara in Romania ca sa isi gaseasca mama biologica, petrece din nou ceva timp in zona Sibiului, de unde si alte povesti despre tigani, Transilvania, Dracula, the whole nine yeards! Oricum, pe partea pozitiva, Coelho are niste cunostinte generale despre Romania (superficiale ce e drept si in anumite cazuri bazate probabil pe exagerari in rau provenite chiar de la romanii care au fost in jurul lui Coelho, atunci cand acesta a vizitat Romania). Insa ingredientele cartii pot constitui o reteta de mare interes pentru un cititor roman: e vorba (si) despre Romania, e vorba despre o vrajitoare, e scrisa de Coelho: lectura placuta!

O poveste de dragoste cu accente puternic autobiografice din tineretea de “condeier” a lui Llosa in Lima, Peru (de fapt “condeier” este o traducere fantezista si oarecum ironica a cuvantului “scenarist”, tanarul scriind scenarii care, din diverse motive, ajung la cosul de gunoi). Ca povestea de dragoste sa fie si mai incurcata, bineinteles ca matusa Julia nu este doar cu 14-15 ani mai batrana decat iubitul sau, dar este in plus chiar matusa lui (desi doar prin alianta iar la sud-americani oricum o asemenea legatura de rudenie nu prea conteaza, familiile lor fiind in general numeroase si gradele de rudenie destul de indepartate; ceea ce conteaza insa, ca peste tot, este diferenta de varsta, mai ales cand aceasta este in “favoarea” femerii). Mario (acesta este numele tanarului) scapa insa treptat de sub controlul familiei iar Julia infrunta, uneori cu stoicism, reactiile celor din jur, reactii pe care relatia ei cu un adolescent le genereaza. Cred ca povestea aceasta ne aduce aminte aproape tuturor barbatilor de vreo aventura din adolescenta cand am avut poate o relatie cu o femeie mai “coapta”, si probabil ca le aduce aminte femeilor mai in varsta de lucruri asemanatoare din perioada cand erau “intre doua varste”. Ca o paralela cu o alta relatie intre un tanar si o femeie mult mai in varsta, Matusa Julia si Condeierul aduce putin cu The Graduate (o mai tineti minte pe Mrs. Robinson in interpretarea Annei Bancroft dar mai ales pe tanarul student in interpretarea lui Dustin Hoffman?). Si totusi, povestea lui Mario difera mult prin faptul ca e o poveste mult mai sincera, fara agende ascunse, e pur si simplu o poveste frumoasa de dragoste dar care, din pacate in lumea noastra, este in general de la inceput condamnata la esec. Surpriza vina in finalul cartii, cand, impotriva a ceea ce ne-am fi imaginat din cauza prejudecatilor inradacinate, constatam ca, intr-un fel, e o poveste cu happy-end (sau cel putin, cu un “interim” happy-end). Merita citita!

Am fost intrebat de un jurnalist care au fost greselile pe care le-am facut ca si antreprenor, mai ales in primii ani de activitate, si cum m-au afectat acestea. Cred ca intrebarea implicita era de fapt “ce greseli fac antreprenorii si ce efect au aceste greseli asupra lor” sau, cu alte cuvinte “ce greseli ar fi bine sa nu faca un antreprenor”.

Incercand sa adun in minte cateva idei, bazate pe minima experienta pe care o am, iata in primul rand un set de patru greseli pe care le poate face un antreprenor si care ii pot fi “fatale”:

1. sa aleaga o echipa nepotrivita (ma refer aici la partenerii de afaceri si/sau echipa de oameni cheie pe care ii angajeaza initial);
2. sa aleaga un domeniu de afaceri (sau o nisa) fara potential sau fara oportunitati (fie prea mica, fie prea devreme intr-o anumita piata, fie in scadere, fie prea competitiva si cu bariere de intrare prea mari sau cu alte constrangeri majore);
3. sa nu ia decizii (sau sa evite/amane luarea deciziilor de business, in speranta ca va gasi solutii mai bune ulterior, ceea ce din pacate, de multe ori duce la “inghetarea” business-ului); si la final,
4. sa nu masoare rezultatele diverselor decizii si actiuni ale sale si ale companiei (pentru ca masurarea in acea faza initiala este cel mai bun instrument de utilizat in aceasta abordare tip “trial and error” si, in lipsa unei masuratori, nu ai cum sa inveti nici din greseli, nici din lucrurile pe care le faci bine). (more…)