Marius Ghenea

Am apelat la titlul in limba engleza al cartii, in primul rand pentru ca mi-a fost sincer putin jena sa pun titlul in romana (de fapt chiar si cel original in spaniola, “Mermorias de mis putas tristes” suna destul de vulgar), si in al doilea rand pentru ca am citit o editie “Vintage Books” in limba engleza a cartii, asa ca acesta este titlul pe care il stiu (desi, tinand cont ca e vorba de Marquez, un laureat al premiului Nobel pentru literatura, plus o tema erotica a lucrarii care, impreuna cu reputatia autorului garanteaza un best-seller in orice limba si in orice tara, sunt convins ca exista si cel putin o editie in limba romana a cartii). Cred ca cea mai plastica descriere a valorii sociale pe care aceasta lectura o poarta in ea este, in opinia mea, continuta in recenzia cartii facuta de “The Philadelphia Inquirer”, care suna cam asa (am sa-mi permit o parafraza): “pentru Gabriel Garcia Marquez, bordelul functioneaza ca o institutie umana mai importanta decat biserica, scoala sau statul, in timp ce organul masculin actioneaza ca un catalizator pentru orice drama iar virginitatea feminina este o tema pregnanta”. Aceasta carte este probabil “Lolita” lui Marquez, cu care seamana in cateva privinte, fiind, la fel ca romanul lui Nabokov, o carte care poate starni emotii tulburatoare si chiar ingrijoratoare, uneori mult dincolo de regulile morale traditionale. E suficient sa va redau, din memorie, prima fraza a cartii: “atunci cand am implinit nouazeci de ani, am vrut sa imi ofer mie insumi drept cadou o noapte de dragoste salbatica impreuna cu o adolescenta virgina”. Cu un asemenea inceput socant, tipic pentru proza lui Marquez (sa nu uitam “Cronica unei morti anuntate”), continuarea nu poate fi decat extrem de pasionanta…

Departe de Moscova si St. Petersburg, cazute deja de mult in mana bolsevicilor, Kiev-ul “imperial”, aceasta “mama a oraselor rusesti” isi traieste in decembrie 1918 ultimele zile de glorie in timp ce in afara orasului fortele nevazute ale lui Petlyura se strang pentru a-l cuceri. In mod gresit a fost clasificat de unii ca “inca o carte despre revolutia rusa”, desi nu are nimic de-a face cu aceasta (sau in orice caz, nimic direct, pentru ca indirect, cu siguranta ca toate evenimentele din Ucraina anului 1918 sunt strans legate de Revolutia Rosie si de iesirea Rusiei din razboiul mondial). Nemtii (care i-au tinut atat pe bolsevici cat si pe nationalisti departe de oras prin prezenta lor nedorita de localnici, dar tolerata) sunt deja invinsi in razboi (capitulasera in fata aliatilor pe 11 noiembrie, cu o luna in urma; mai mult, chiar Kaiser-ul insusi abdicase, la fel ca si “colegul” lui Austro-Ungar) si nimeni nu intelege de ce n-au plecat inca, desi mai sunt unii care spera ca armata germana sa ii tina in continuare departe pe bolsevici si pe nationalisti (Petlyura), aliatii sunt foarte departe si nu par sa fie pregatiti sa intervina (desi se vorbeste de regimente senegaleze debarcate de francezi la Odessa, cam asa cum si trupele romane au asteptat aproape un an in acelasi prim razboi mondial un ajutor militar de la aliati, ajutor care nu a venit niciodata). Un fel de “Razboi si Pace” pe fast-forward, romanul lui Bulgakov se desfasoara pe durata a cateva zile, dar are toata forta razboiului si a calvarului prin care trec eroii principali (in primul rand cei din familia Turbin). Defileaza prin fata noastra, odata cu evenimentele povestite (majoritatea legate de atacul nationalistilor asupra Kiev-ului), atat marirea cat si decaderea conditiei umane in diverse ipostaze (militari de cariera, civili, tineri cadeti, tarani, medici sau fete in casa). Si deasupra tuturor, orasul Kiev insusi, probabil cel mai important personaj al romanului (orasul natal al lui Bulgakov), prezentat in toata maretia lui de inceput de secol XX si in toata splendoarea dar si grozavia acestui oras in plina iarna ucraineana.

Orice am face, nu scapam de politica nici macar la acordarea premiilor Nobel.

Al Gore are o activitate care justifica cele mai inalte distinctii si cea mai respectuoasa recunoastere din partea noastra, a tuturor (a castigat nu doar premiul Nobel ci si, recent, un Oscar, cu al lui documentar capodopera, “An Unconvenient Truth”).

Pacat ca nu a gandit la fel si Curtea Suprema a Statelor Unite acum 7 ani cand a interzis renumararea voturilor in Florida, la alegerile castigate de Gore in fata lui Bush (sunt si in SUA probleme cu Justitia, doar noi sa avem “falitii nostri”?). Si ca o “lectie” de democratie americana, tot atunci a fost nu prima, ci a treia situatie in istoria alegerilor americane cand un candidat cu mai multe voturi (jumatate de milion de voturi in plus in cazul lui Gore) a pierdut alegerile (sau cum s-ar spune la noi “nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile”). Si totusi, un premiu Nobel pentru Pace in problema incalzirii globale? (more…)

Romanul este scris in stilul asa zis “gotic sudist”, ramura a stilului literar al romanului Gotic specifica scriitorilor “sudisti” din SUA (intre care probabil Faulkner este cel mai important, urmat nu la foarte mare distanta de Tennessee Willianms). Cand am citit cartea, mi s-a parut putin afara din context, nu ma asteptam sa gasesc asemenea motive gotice in sudul Statelor Unite, dar cred ca am acoperit relativ usor distanta pana la “Castelul din Otranto” a lui Horace Walpole (carte definitorie a stilului gotic), trecand prin “Prabusirea Casei Usher” a lui Edgar Allan Poe, scrisa cu un secol inainte de “Zgomotul si Furia”. In mod interesant, si acest din urma roman vorbeste tot despre prabusirea unei “case”, a unei familii, respectiv a familiei Compson. E interesant de aflat ca titlul cartii a fost imprumutat de Faulkner de la Shakespeare, din a sa opera Macbeth, in care la un moment dat acesta spune ceva de genul “it is a tale told by an idiot, signifying nothing”. Si chiar asa incepe cartea lui Faulkner, cu relatarea lui Benjy Compson, “idiotul” familiei. O prima parte greu de urmarit, mai ales povestea nu are niste repere cronologice foarte clare sau macar corecte, probabil pentru a sublinia si mai clar retardarea (sau autismul?) lui Benjy Compson. Celelalte trei parti contin relatari despre aceleasi situatii si evenimente, dar vazute prin alti ochi, fiecare dintre ele naste semne de intrebare si pare greu credibila, mai ales prin contradictiile substantiale intre diversele versiuni (ale fratilor Benjy, Quentin si Jason, si in ultima parte, a lui Dilsey, “mama” sclavilor negri ai familiei).

O carte de business cu un titlu luat parca direct dintr-un cazino sau dintr-un penitenciar pentru delincventi marunti. Cartea lui Martin Ashford e de fapt un ghid pentru omul de afaceri in lupta dura si de multe ori inegala cu CONsultantii de management (asa ca titlul vine de la “consultancy” si nu de la “convict” sau “puscarias”). Acum ca ne-am linistit cu titlul, putem sa trecem la subtitlu: “the shadowy world of management consultancy and how to make it work for you” sau cam asa ceva. Cred ca aceasta carte (ca si altele pe acelasi subiect) a pornit de la o necesitate reala a mediului de business de a intelege daca intr-adevar consultantii de management chiar sunt buni de ceva, sau se pricep doar sa ne ia banii pe contracte “grase” de consultanta si sa ne spuna doar ceea ce stiam deja de la bun inceput. Ei bine, se pare ca exista totusi valoare potentiala in activitatea consultantilor de business, daca stii sa ii alegi si mai ales sa ii alegi cu o motivatie corecta. In ajutor ne vin doua capitole in care sunt prezentate o lista lunga de motive incorecte pentru a chema un consultant, si o lista scurta de motive corecte (paradigm-polishers, paradigm-shifters, paradigm-spotters). Apoi, e foarte important sa stii cum sa lucrezi cu ei si mai ales sa lucrezi dupa ce ei au plecat din companie, pentru a te asigura ca schimbarile necesare s-au implementat corect. Introducerea cartii este excelenta, desi un pic ireverentioasa fata de consultanti, care sunt numiti “the prostitutes of the business world”, iar apoi aceasta definitie este bine argumentata cu tot felul de asemanari intre cele doua profesii, unele dintre ele chiar frapante.

Povestea chirurgului Ravic, un apatrid german refugiat in Paris in timpul celui de-al doilea razboi mondial, care incearca sa supravietuiasca in toata nebunia ultimilor ani ai deceniului patru, si care, cunoscand-o pe Joan, o actrita posibil sinucigasa devenita prietena sa, incepe sa vada mai mult in viata chiar in acele conditii vitrege, readuce in minte problemele pe care autorul insusi le-a avut cu tara sa natala, Germania, unde deja din 1933 (an fatidic pentru Germania si Europa, in care Hitler vine la putere) cartile sale sunt arse si interzise, iar el trebuie sa ia calea exilului (mai intai in Elvetia si apoi in SUA). Desi german si catolic din tata in fiu, Remarque este acuzat de propaganda nazista ca e de fapt descendentul unor evrei francezi, asa ca intra in randul milioanelor de europeni care vor fi aruncati dintr-o parte in alta de valurile nebuniei fasciste. Iata de ce, povestea lui Ravic este una in care se simt influentele propriei experiente de viata a autorului. Probabil ca, la multi scriitori, aceasta experienta personala si acest transfer autobiographic ajuta la generarea unor opera literare majore. De fapt, in ceea ce-l priveste pe Remarque, cea mai importanta lucrare a sa a ramas “Nimic nou pe frontul de vest” (Im Westen nichts Neues), carte utilizeaza in parte experienta si intamplarile din viata autorului, din perioada cand a luptat pe frontul de Vest in primul razboi mondial si a fost ranit la un picior.